Primarul din Vâlcea amenință Federația Română de Handbal cu oprirea finanțării Centrului Național de Excelență
Primarul interimar al Râmnicu Vâlcea, Gigi Matei, ia în calcul încetarea colaborării cu Centrul Național Olimpic de Excelență, care funcționează de ani buni la Colegiul Național Energetic.
Edilul a anunțat că va întrerupe ajutorul financiar acordat CNOE, în cazul în care echipa feminină susținută de autoritățile locale, HCM Rm. Vâlcea, nu va primi și beneficii din partea FRH. „Primăria investește în CNOE și nu beneficiază de nimic, dăm 2 miliarde lei vechi anual. Am vorbit cu președintele FRH, Alexandru Dedu, despre acest lucru, aștept să ne întâlnim și să discutăm ce se poate face. O să blochez toate plățile către CNOE, dacă nu ajungem la o înțelegere”, a declarat Gigi Matei.
Primarul din Vâlcea a făcut referire în special la licitațiile care se fac vara: „Ar fi normal ca, măcar la sfârșitul anului competițional, atunci când sunt acele licitații pentru jucătoarele de la Centru, Primăria Râmnicului să aibă un drept de preemțiune, astfel încât, dacă și jucătoarele sunt de acord, să poată semna cu HCM. Sunt jucătoare pe care ni le dorim, dar din păcate noi mergem la licitație în aceleași condiții cu alte echipe din țară, care nu au participat cu nimic la creșterea acestor talente din țară. Repet, vom revizui acordul de asociere în așa fel încât să aibă ceva de câștigat și echipa Primăriei Râmnicului„, a declarat Gigi Matei.
De remarcat faptul că la vară vor fi scoase la licitație mai multe campioane mondiale cu naționala de junioare, în frunte cu Ostase, Vasiliu, Roșca și Corban.
Articol scris de Adi Georgescu
Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?