Primele declarații ale avocatului lui Karabatici: „A pariat, dar nu a trișat”
Starul handbalului francez Nikola Karabatici și fratele său Luka, reținuți, duminică, în cadrul unui presupus meci trucat, „au pariat” dar nu au trișat, a declarat, luni, la radio RTL avocatul sportivilor, Eric Dupond-Moretti, informează AFP.
„Ei au pariat, este o infracțiune sportivă, nu una penală. Pentru ca justiția să poată interveni în acest caz, avem nevoie de un meci trucat, în lipsa căruia, în plan penal, nu există nimic. Meciul trucat trebuie demonstrat de procuror, clienții mei dezmint categoric că au trucat acest meci, nu sunt trișori, meciul nu a fost trucat„, a declarat avocatul.
Frații Karabatici și alte 15 persoane au fost reținute, duminică, de poliția franceză, în cadrul unei anchete privind un presupus meci trucate în beneficiul pariurilor sportive, pierdut de Montpellier cu Cesson-Sévigné, la 12 mai.
„Poliția a crezut că face bine să organizeze această reținere, care nu a fost însă utilă”, a declarat Dupond-Moretti, care a cerut fraților Karabatici să „păstreze tăcerea” și să dea explicații doar în fața judecătorului de instrucție.
În cazul unui simplu delict sportiv, jucătorii riscă șase meciuri de suspendare și amendă de 15.000 de euro.
În schimb, în cazul unui meci trucat, delictul penal de „fraudă și corupție sportivă” se riscă o pedeapsa cu închisoare de până la cinci ani și amendă de 75.000 de euro.
Sursa: Mediafax