Primele impresii din tabăra naționalei după instalarea lui Bogdan Burcea în funcția de selecționer. „Cristina Neagu este o fată care își face treaba profesionist și care a dat o pildă la ultimul Campionat Mondial”
Naționala feminină de handbal a intrat în era „Bogdan Burcea – Robert Licu”, staff-ul tehnic având un prim stagiu de pregătire la București în aceste zile, în vederea abordării turneului de calificare pentru Jocurile Olimpice de la Tokyo, care va avea loc în 20-22 martie, la Podgorica.
Pentru această acțiune, antrenorii au convocat 20 de jucătoare. Cristina Neagu și Denisa Dedu nu au participat la primul antrenament din cauza unor probleme medicale.
„Sperăm să ne integrăm cât se poate de repede. Noi suntem foarte optimiste și vom face tot ceea ce depinde de noi să nu dezamăgim pe nimeni. Noi ne adaptăm repede. Am lucrat si cu antrenor români și cu antrenori străini. Dacă îți faci treaba și asculți ce ți se spune, va decurge foarte bine. Am lucrat cu domnul Burcea (n.r, la Corona Brașov și SCM Craiova) și m-a ajutat foarte mult, m-a format ca jucătoare. Este benefic să știi ce vrea și ce stil de antrenamente are”, a declarat Andreea Pricopi Rotaru, jucpătoare cu un sezon foarte bun la Gloria Buzău și „noutate” în lot față de echipa care a jucat la ultimul Campionat Mondial.
„Este o perioadă foarte importantă, trebuie să ne cunoaștem, pentru că suntem multe fete noi. Nu ne este teamă de nimeni la turneul preolimpic, vom face niște meciuri foarte bune și ne vom demonstra valoarea”, Alexandra Severin
BURCEA: „Ne interesează jucătoarele care pot performa, care din punct de vedere mental și fizic se pot alinia la cerințele înaltei performanțe”
De la bun început, Bogdan Burcea a declarat că ușa echipei naționale este deschisă pentru orice jucătoare.
„Am convingerea că ne vom face datoria, ne vom angrena în acest proiect în următoarele două luni pentru a ne atinge obiectivele. Zilele de pregătire sunt foarte puține. Nu vom încerca să inventăm handbalul, însă vom impune o strategie pentru acest turneu, astfel încât să obținem calificarea la Jocurile Olimpice. Ușa echipei naționale este deschisă oricărei sportive, indiferent de vârstă. Ne interesează jucătoarele care pot performa, care din punct de vedere mental și fizic se pot alinia la cerințele înaltei performanțe. Cristina Neagu sper să fie sănătoasă, este o fată care își face treaba profesionist și care a dat o pildă la ultimul Campionat Mondial, jucând nerefăcută. Interesul nostru este să aliniem o echipă extrem de competitivă. De la Neagu știm ce să așteptăm, important este ca toată lumea să vină aproape de performanțele ei”, a declarat Bogdan Burcea.
Muntenegru, Norvegia și Kazahstan sunt adversarele României în lupta pentru calificarea la Jocurile Olimpice. Doar primele două vor obține și biletele pentru Tokyo 2020.
„Nu ar trebui să ne sperie niciun adversar. Chiar dacă vom juca pe terenul Muntenegrului, nu e o problemă pentru România. Sper ca noi să le creăm neliniști. Sper să performăm acolo și să ne calificăm la Tokyo”, a declarat și Robert Licu, antrenorul secund al naționalei feminine de handbal.
Lotul României pentru primul stagiu de pregătire:
- Portari: Denisa Dedu (CSM București), Yuliya Dumanska (SCM Rm. Vâlcea), Raluca Kelemen (HC Zalău)
- Extreme stânga: Nicoleta Dincă (Gloria Bistrița), Ana Maria Iuganu (Gloria Buzău)
- Interi stânga: Cristina Neagu, Gabriela Perianu (ambele CSM București), Bianca Tiron (Dunărea Brăila), Alexandra Severin (HC Zalău)
- Centri: Andreea Rotaru (Gloria Buzău), Elena Dache (Dunărea Brăila), Ana Maria Țicu (SCM Craiova), Laura Pristăvița (Gloria Bistrița)
- Interi dreapta: Alina Ilie (Gloria Buzău), Ana Maria Savu (SCM Craiova)
- Extreme dreapta: Sonia Seraficeanu (Minaur Baia Mare), Patricia Vizitiu (SCM Craiova)
- Pivoți: Crina Pintea (CSM București), Lorena Ostase (CSM Slatina), Dana Abed-Kader (HC Zalău).