Naționala feminină de tineret a debutat cu o victorie, 33-25 în fața Croației, în turneul de calificare de la Cluj pentru Campionatul Mondial. Selecționerul Gheorghe Tadici a tras primele concluzii după primul său joc oficial pe banca tehnică a națioanlei sub 20 de ani.
„A fost un meci cu momente foarte bune, debuturile de repriză în principal au fost foarte bune. Atâta timp cât s-a respectat rigoarea tactică stabilită și antrenată, de atac, de apărare, lucrurile au funcționat. Sunt ușor nemulțumit de apărare, target-ul a fost să primim între 18 și 20 de goluri maximum, au fost 25 la final. A fost o lipsă de concentrare, am luat goluri după ratări din situații clare în atac. Apărarea rezolvă atacul, dar și atacul trebuie să rezolve apărarea. Mi-ar fi plăcut ca jocul să aibă și o constanță mai bună și o consistență mai serioasă. Sigur, este o generație care promite, dar trebuie să mai crească până spre Campionatul Mondial, pentru că avem nevoie de mai mult față de ce arătăm acum”, a declarat Gheorghe Tadici pentru ProSport.
Selecționerul a mai adăugat că la vârsta pe care o au elevele lui, la echipă nu se poate vorbi despre titulare și rezerve: „Noi trebuie doar să creștem în această perioadă. Mă interesează jocul colectiv de atac, jocul colectiv de apărare, în rest nu mă interesează altceva. Energiile individuale trebuie adunate în folosul echipei”.
Gheorghe Tadici este convins că echipa are potențial de creștere și ar putea arăta și mai bine când lotului i se vor alătura și două jucătoare cu probleme medicale în această perioadă, Ana Maria Berbece și Andreea Popa: „Sunt alte două piese serioase, cu posibilități mari”.
România mai are de jucat la turneul de calificare cu Georgia (sâmbătă, ora 16:00) și Ucraina (duminică, ora 11:00), ambele meciuri fiind transmise de TVR HD.
Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?
.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER