Primul episod din seria Minaur – Dinamo s-a încheiat cu un rezultat de egalitate: 23-23. Rezultatele etapei 1 în Liga Națională de handbal masculin
Noua „serie” Minaur Baia Mare – Dinamo București a început așa cum s-a terminat și precedenta, cu o partidă încinsă, jucată cu nervii întinși la maximum, care i-a ținut pe spectatori și telespectatori cu sufletul la gură până în ultima secundă. Până la urmă, cele două mari rivale au terminat la egalitate, scor 23-23.
Dinamo și-a păstrat, în mare, actorii din sezonul trecut, singura noutate în formula de bază fiind iranianul Mousavi. În schimb, Minaur a venit cu multe modificări în primul „7”, Ramba, Aflitulin, Ivancsik și Vilovski plus ați patru pe banca tehnică. Practic, „supraviețuitorii” derby-urilor de anul trecut, din prima echipă, au fost Bera, Sadoveac și Tatai, plus Fotache în special în faza de apărare.
Învățată cu trofeele în ultima perioadă, Minaur Baia Mare a pornit în trombă și în primul joc al noului sezon, încercând să obțină o victorie de moral în fața principalei contracandidate la titlu. Iar după 30 de minute a reușit să pună o diferență de 5 goluri (14-9), după ce a condus chiar și la 6 goluri cu un minut înainte de pauză.
Dinamo s-a prezentat la Baia Mare fără extremele titulare, Asoltanei și Zuflic, primul fiind operat de apendicită în această săptămână. Iar formația bucureșteană a avut probleme chiar la linia de semicerc, Mironescu, Mocanu, Cîmpan și chiar Mousavi fiind depășiți de miză în fața porții. În prima parte a jocului, formația oaspete a ratat nu mai puțin de 9 mingi din situație de unu la unu, la care s-au mai adăugat alte 9 greșeli tehnice. Dinamo a scăpat doar cu un 9-14 pentru că a avut un portar într-o bună dispoziție de joc, Ionuț Irimuș.
În partea secundă, lucrurile s-au schimbat considerabil. Cele două au inversat oarecum rolurile: Minaur a devenit tot mai neinsipată în fața porții, în timp ce Dinamo a început să conteze cu adevărat cu linia de 9 metri, mult mai eficientă. Și pe fondul unor eliminări în tabăra gazdelor, oaspeții s-au apropiat la 19-21 în minutul 49. Meciul a „explodat” un minut mai târziu, la scorul de 22-20, după un gol marcat de Mironescu. Peter Tatai a cerut „căzută” la aruncarea extremei dreapta, arbitrii au fost însă fermi și au validat reușita. A urmat un val de proteste, portarul maghiar, dar și Vilovski fiind eliminați 2 minute! Dinamo a avut astfel o primă șansă a egalării, dar același Mironescu a ratat din dou din poziție de unu la unu. Până la urmă, bucureștenii au egalat în minutul 56 prin Vrankovic (scor 23-23).
Finalul de joc a fost dramatic, cele două formații jucându-se practic cu ocaziile. Ivancsik, Karacic și Vilovski au ratat incredibil, tot unu la unu, Dinamo nu a fost în stare la rândul ei să-l învingă pe Tatai, astfel că în 4 minute nu s-a mai marcat niciun gol. În partea secundă, Minaur a avut nu mai puțin de 14 minute în care a jucat în inferioritate numerică, inclusiv în ultimele 2 minute, dar același Mironescu a irosit șansa unei victorii nesperate (după aspectul primei reprize) cu 30 de secunde înainte de final. Evidențiații jocului au fost cei doi portari, Tatai, respectiv Irimuș.
Minaur și Dinamo au debutat, așadar, cu un egal într-un sezon care se anunță la fel de palpitant ca și cel precedent, în care cele două dormații s-au întâlnit de șapte ori!
Minaur Baia Mare – Dinamo 23-23
Tatai 15 intervenții, Pop 1 intervenție – portari; Ivancsik 5, Ramba 3, Aflitulin 4, Sadoveac, Bera 4, Fotache 1, Ghiță, Vilovski 5, Ostroushko, Karacic 1, Sabou, Cristescu, Bușecan. Antrenor: Lars Walther
Irimuș 15 intervenții, Grigoraș, Makaria – portari; Băluț 4, Mironescu 4, Șandru 5, Vrankovic 5, Sadoveac, Ragot 4, Cîmpan, Mocanu, Mousavi 1, Diaw, Răpciugă. Antrenor: Eliodor Voica
Pauză: 14-9; Arbitri: Stark – Ștefan; Eliminări: 7-1
Programul primei etape și rezultate:
- Steaua București – Potaissa Turda 30-20
- Danubius Galați – Dunărea Călărași 22-23
- CSM Focșani – HC Adrian Petrea Reșița 20-27
- Minaur Baia Mare – Dinamo București 23-23
- HC Vaslui – Energia Tg. Jiu 30-25
- CSU Poli Timișoara – CSM București 23-24
- CSM Ploiești – HC Odorhei 28-30
Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?