PRIMUL LUCRU pe care l-a făcut Cristina Neagu** după ce a aflat că a fost declarată cea mai bună jucătoare din LUME

Cea mai bună handbalistă din lume în 2010 a dormit liniștită
după ce-a aflat marea veste. N-a apucat încă să le facă cinste
colegelor, dar spune că se va revanșa în următoarele zile. ProSport
a fost alături de Cristina Neagu a doua zi după ce IHF a desemnat-o
cea mai valoroasă jucătoare a anului.

Căciula neagră e trasă pe ochi, pantalonii gri de trening sunt
asortați, cu gust, la o pereche de ghete sport de aceeași culoare.
Cu mâna dreaptă ține iPhone-ul la ureche, iar cu stânga tastează pe
celălalt smartphone, semn că telefoanele sună fără oprire de câteva
ore. „Ați cam întârziat. Nu v-am spus că o să fiu la sală? Aici
sunt mai mereu, nici nu mai știu cum arată orașul ăsta…”, spune
zâmbind șmecherește Cristina Neagu. De joi e cea mai bună jucătoare
din lume, dar nici asta n-o împiedică să aibă ceva emoții în fața
aparatului foto: „Nu vedeți ce față am?! Cum să fac poze așa?
Dacă-mi spuneați, mă duceam și eu la coafor, mă aranjam
puțin”.

„Nu o să mă schimb deloc”

Își păstrează zâmbetul molipsitor și vorbește dezinvolt indiferent
de subiect. Filme, fotbal sau chiar cluburi de noapte: „Băi, să nu
credeți că eu sunt o d-aia căreia nu-i place să iasă în oraș și să
se distreze. Că sunt eu cea mai cuminte de pe fața pământului.
Numai că am două antrenamente pe zi mai mereu și prefer să mă
odihnesc”. Devine serioasă pentru câteva secunde atunci când vine
vorba despre ceea ce înseamnă să fie cea mai bună jucătoare din
lume la doar 22 de ani. „Asta vreau să înțeleagă toată lumea, că eu
o să fiu aceeași. OK, e un lucru incredibil pentru mine că am luat
acest premiu, sunt de acord. Dar n-o să mă schimbe absolut deloc. O
să fiu același om muncitor, conștiincios și care vrea să fie din ce
în ce mai bun. Așa sunt eu!”, explică cu gesturi largi.

Are simpatii? Sigur, dar numai una. „Singurul sportiv pe care îl
admir e Roger Federer. Îmi place că e perfecționist, e meticulos,
nu degeaba i se spune Mister Perfect. L-am cunoscut personal la
Olimpiada de la Beijing”, a punctat Cristina.

„Ați
auzit? Sunt cea mai bună din lume!”

Discuția se întoarce puțin în timp. Mai exact cu câteva minute
înainte să afle că IHF a desemnat-o cea mai bună jucătoare din
2010. „Fii atent! Eram în vestiar, tăiam la un tape pe care mi-l
mai fac eu la gleznă. Și vine domnul Gavrilescu lângă mine. «Te
supără glezna?», mă întreabă. Îi spun că mă doare un pic, dar că
nu-i mare lucru. Mai stă puțin lângă mine și, la un moment dat, mă
întreabă cu un calm incredibil: «Auzi, știi că ai ieșit cea mai
bună jucătoare din lume?». De unde era să știu?! Habar n-aveam!”.
Prima reacție a handbalistei? „M-am ridicat în picioare, m-am uitat
puțin în jur apoi m-am repezit către fete: «Ați auzittttttt? Sunt
cea mai bună din lume!»! M-au pupat și m-au felicitat toate”, a
rememorat Neagu.

„Am petrecut prin somn”

Fata-minune din handbalul nostru n-a avut timp să facă cinste
colegelor de la Oltchim, din cauza programului. De fapt, marele
eveniment n-a fost deloc sărbătorit acasă la Cristina: „După ce-am
terminat antrenamentul, am mers direct acasă. Ce-am făcut seara? Am
dormit!”. Răspunsul fetei șochează, dar e cât se poate de adevărat.
„Balonul de aur” din handbal a petrecut doar în vis: „Și să știi că
a fost un somn foarte liniștit, n-am avut probleme!”, completează
râzând. Cristina ne face politicos cu mâna, zâmbește și se urcă în
mașină. Un simplu Ford gri pentru o fată de aur.

„Un titlu de genul acesta te marchează, îți dă personalitate și
putere”, Vasile Stângă, selecționer naționala
masculină

53 de goluri a
marcat Cristina Neagu la Campionatul European din Danemarca și
Norvegia, unde România a cucerit medaliile de bronz. Cristina a
fost golgeterul competiției

Publicat: 14 01. 2011, 21:24
Actualizat: 14 01. 2011, 21:42