UPDATE: Surse ProSport au precizat că Mayssa Pessoa a făcut deplasarea cu lotul pentru meciul de vineri, dar ar fi refuzat să iasă din vestiar. De asemenea, portarul echipei CSM București ar fi reclamat neplata ultimului salariu, însă tot sursele ProSport au susținut că Pessoa ar fi fost deranjată și de faptul că s-a reziliat contractul cu Klitt și Vetkova.
Confrorm unor informații din vestiar, Mayssa era una dintre preferatele antrenorei daneze.
CSM București a câștigat clar meciul din etapa a cincea cu HC Zalău, 37-23, însă lucrurile sunt departe de a fi liniștite la echipa campioană. După ce a reziliat contractul cu antrenoarea Mette Klit și s-a despărțit de pivotul Ekaterina Vetkova în această săptămână, CSM este pe cale să rămână fără o altă jucătoare exponențială a sezonului trecut.
Este vorba despre brazilianca Mayssa Pessoa, care nu a jucat niciun minut în partida de la Zalău și care se află într-un conflict cu gruparea campioană. Cel puțin așa reiese din postarea pusă pe o rețea de socializare de directorul general al clubului, Constantin Căliman, care a specificat că va prezenta sâmbătă motivele pentru care va solicita suspendarea sportivei pentru o perioadă de doi ani.
Neînțelegirle ar putea fi în strânsă legătură și cu despărțirea de pivotul Vetkova, având în vedere ca cele două handbaliste au venit „la pachet” la CSM București, în vara trecută, de la Dinamo Volgograd. În cazul în care suspendarea va fi pusă în practică, CSM București va rămâne în doi portari, Alina Iordache, cea care de altfel a și apărat cu Brăila și HC Zalau, și croata Jelena Grubisic.
În etapa a cincea a campionatul național de handbal feminin s-au consemnat două surprize, Corona Brașov fiind învinsă cu un incredibil 29-21 de CSM Ploiești, în timp de HCM Roman a terminat la egalitate în fața propriilor spectatori, scor 26-26, cu SCM Cravioa. Într-o altă partidă U Cluj a câștigat în deplasare cu 32-28 la Alba Sebeș.
Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER