Probleme, Turcule?
Reșița a început sezonul din postura de favorită. Finanțatorul echipei, Adrian Chebuțiu, a deschis larg punga și a adus toți jucătorii doriți de Aihan Omer. Finalul sezonului a găsit însă echipa în genunchi.
Trupa bănățeană a ratat primele două obiective ale sezonului, campionatul și Cupa României, și este pe cale să-l rateze și pe ultimul, Challenge Cup.
Învinsă pe teren propriu de Universitatea Suceava în manșa-tur (27-25), Reșița joacă duminică returul celei de-a patra cupe europene cu sabia deasupra capului. „E supărare mare la echipă. Nu atât ratarea obiectivelor a deranjat, cât mai ales faptul că nu le-am putut bate pe Steaua și pe HCM Constanța în niciun meci. Nici acasă, nici în deplasare. Nu știu câte echipe își permit să dea contracte cum am dat noi. Câștigarea Challenge Cup ar mai îndulci pe undeva amarul, dar nu va salva sezonul“, declară unul dintre apropiații formației.
Â
Se destramă echipa?
Adrian Chebuțiu investește masiv de trei ani, iar marele lui vis a fost să câștige titlul național. La prima manșă cu Suceava, finanțatorul a părăsit sala cu cinci minute înainte de finalul meciului, deranjat de felul în care jucătorii au abordat, în primul rând mental, acel meci. Apropiații lui Chebuțiu susțin că, dacă va fi ratată și Cupa europeană, se vor lua măsuri grele. Inclusiv postul lui Omer este în pericol, deși îndepărtarea acestuia ar fi echivalentă cu destrămarea echipei.
Â
Prima echipă fără niciun trofeu intern
Aihan Omer antrenează de trei ani la Reșița, dar nu a cucerit niciun trofeu intern. Această „sterilitate“ este unică în cariera la vârf a celui supranumit „Turcul“. Rezultatele sale: Minaur (campionatul și Cupa în 1999), Fibrexnylon (campionatul în 2002Â și 2003, Cupa în 2002, 2003 și 2004), HCM Constanța (campionatul în 2004 și 2006, Cupa în 2005 și 2006). Cu UCM Reșița, Omer a cucerit, în schimb, de două ori Challenge Cup.
Â
Ghervan: „Nu va fi un capăt de țară dacă nu câștigăm Cupa“
Antrenorul sucevenilor, Petru Ghervan, a spus că victoria de la Reșița și faptul că returul se va disputa la Suceava nu înseamnă o presiune în plus pentru jucătorii săi: „Noi nu ne-am înscris în Cupa Challenge cu obiectivul de a câștiga trofeul, așa cum e cazul Reșiței. Ne dorim că câștigăm Cupa, dar nu va fi un capăt de țară dacă nu vom reuși asta“.
Primarul sucevei: „Îi fac cetățeni de onoare!“
Jucătorii echipei Universitatea și antrenorii acestora vor fi declarați cetățeni de onoare ai Sucevei, într-o ședință extraordinară programată în luna iunie. Acest lucru a fost anunțat de primarul orașului, Ion Lungu, care a felicitat din nou echipa pentru rezultatele obținute în cadrul Challenge Cup, trofeu pe care îl poate câștiga în premieră.