Programul din Liga Florilor! Meciul lui CSM București se joacă mai devreme decât celelalte partide! Care e motivul
Liga Florilor revine după pauză cauzată de cele două meciuri ale echipei naționale a României în preliminariile pentru Campionatul European din 2022. Etapa a cincea din campionatul feminin de handbal debutează miercuri, cu meciul dintre CSM București și CSM Deva.
„Tigroaicele” deschid etapa a 5-a pe teren propriu împotriva nou-promovatei CSM Deva, de la ora 17:00, care e și ultima în clasament. Campioana României a fost programată miercuri tocmai pentru a avea timp să se recupereze pentru meciul de duminică pe care-l va avea la Borussia Dortmund, în Champions League, de la ora 17:00.
Și partida fetelor de la Măgura Cisnădie cu SCM Râmnicu Vâlcea a fost decalată pentru săptămâna viitoare, deoarece ardelencele vor disputa sâmbătă meciul cu Banik Most, din Liga Euroeană, în Cehia.
Liga Florilor e condusă în acest moment de fetele de la Dunărea Brăila, cu 10 puncte din primele 4 meciuri, urmate de Măgura Cisnădie, Gloria Buzău, CSM București și Rapid București, fiecare cu câte 9 puncte.
Programul etapei 5 din Liga Florilor
MIERCURI, 13 OCTOMBRIE
CSM București – CSM Deva (ora 17, arbitri Georgiana Lungu / Mihaela Paraschiv)
SÂMBĂTĂ, 16 OCTOMBRIE
CSM Slatina – Gloria Bistrița-Năsăud (ora 11, arbitri Robert Harabagiu / Marius Ghiorghișor)
Dacia Mioveni – CSU Știința București (ora 11, arbitri Marina Agliceriu / Mirabela Turdean)
HC Zalău – Minaur Baia Mare (ora 15.30, TVR 1, arbitri Bogdan Stark / Romeo Ștefan)
Dunărea Brăila– Rapid București (ora 17, arbitri Marian Drăghici / Ionuț Drăguț)
SCM Gloria Buzău – SCM Craiova (ora 18, arbitri Theodor Șerbu / Andrei Vasilescu)
MIERCURI, 20 OCTOMBRIE
Măgura Cisnădie – SCM Râmnicu Vâlcea (ora 16, TVR 2)