Proiect major pentru handbalul românesc la nivel de juniori! Sisteme defensive, modalități de atacare a sistemelor defensive, sarcini individuale și colective

Copii de la echipa de handbal CS Olimpic Targu Mures se bucura se bucura in timpul competitiei "Trofeului memorial Ioan Detesan", organizate de clubul ACS Potaissa Turda, sambata, 24 martie 2012. Echipele participante au fost Universitatea Transilvania Cluj, CS Olimpic Tirgu Mures si CSS Hunedoara. MIRCEA ROSCA / MEDIAFAX FOTO

Federația Română de Handbal este foarte aproape de a modifica regulamentele de joc la Juniori 4, 3 și 2. În cadrul ședintei Subcomisiei Tehnice feminine de junioare de săptămâna trecută, absolut toți membrii au fost de acord cu modificările propuse. Ele sunt destul de mari și îndrăznețe.

Ideea a fost prima dată ridicată și prezentată în cadrul unei ședinte care a avut loc în noiembrie anul trecut, între FRH și reprezentanții tuturor Centrelor Naționale de Excelență și Olimpice. Ședința respectivă a avut ca principal obiectiv începerea dezbaterilor pentru a putea ajunge la o strategie comună și sănătoasă de creștere și instruire a sportivilor din centre. Regulamentele au fost și ele pe ordinea de zi. Proiectele au fost scoase în dezbatere publică pe 3 decembrie, doar că până la ora la care a avut loc ședinta Subcomisiei Tehnice de junioare, către federație nu a ajuns niciun feedback. Astfel, federația a stabilit să trimită aceste regulamentele și pe mail, către toate cluburile înscrise în competițiile de juniori. Totuși, reprezentanții antrenorilor în Subcsomisia Tehnică au fost în totalitate de acord cu modificările.

„Este foarte important ca antrenorii, cei care sunt direct implicați în creșterea viitorilor jucători de echipe naționale de seniori, conform cerințelor handbalului actual, să știe exact de ce și cum a fost gândită această strategie”

Peste câteva zile este programată și ședinta Subcomisiei Tehnice de juniori, având aceeași ordine de zi ca și la fete – dezbatere regulamente.

Dacă aceste proiecte de regulamente vor ajunge să fie aprobate, așa cum ne dorim, cursul anual de perfecționare al juniorilor de anul acesta, stabilit pentru perioada 9-11 iunie, va avea ca principal obiectiv familiarizarea antrenorilor cu modalitatea de aplicare a acestor regulamente, cu scopul lor, pentru fiecare categorie de vârstă, pentru fiecare sistem defensiv propus, modalități de atacare a sistemelor defensive, sarcini individuale și colective.

Este foarte important ca antrenorii, cei care sunt direct implicați în creșterea viitorilor jucători de echipe naționale de seniori, conform cerințelor handbalului actual, să știe exact de ce și cum a fost gândită această strategie, dar să și plece de la acest curs edificați cu ceea ce au de făcut”, ne-a declarat Cristina Vărzaru, secretarul general al Federației Române de Handbal

Propunerile de modificare pe fiecare categorie de vârstă

JUNIORI IV

Timp de joc: 3 reprize de 15 min

Pauză: 5 minute între reprize

Reprizele 1 și 3 sunt începute de o echipă prin tragere la sorți, repriza a doua e începută de a doua echipă, care a luat startul în defensivă în prima repriză

Eliminare: 1 min

Timeout: 3 pe meci, câte unul pe repriză

Obligativitate: toți copiii înscriși în raportul de joc trebuie să evolueze; cel puțin doi portari trebuie să stea în teren minimum 15 minute (în total)

Posibil (încă în dezbatere) punctare ca la Jocurile Mediteraneene (1 punct pentru fiecare repriză câștigată, 0,5 puncte pentru fiecare repriză terminată la egalitate, 2 puncte pentru victorie; total de 5 puncte)

Sisteme de joc

  • Repriza 1:
  • 6 jucători de câmp și un portar
  • Apărare om la om pe jumătate de teren
  • Repunerea mingii după gol direct de către portar
  • Repriza a 2-a:
  • 5 jucători de câmp și un portar
  • Apărare 5:0, poate fi ales sistemul în zonă sau om la om
  • Repunere după gol normală
  • Repriza a 3-a:
  • 6 jucători de câmp și un portar
  • Apărare 3:3
  • Repunere după gol normală

JUNIORI III

Timp de joc: 3 reprize a 20 de minute

Pauză: 5 minute între reprize

Reprizele 1 și 3 sunt începute de o echipă prin tragere la sorți, repriza a doua e începută de a doua echipă, care a luat startul în defensivă în prima repriză

Eliminare: 2 min

Timeout: 3 pe meci, oricând

Repunere după gol: normală

Posibil (încă în dezbatere) punctare ca la Jocurile Mediteraneene (1 punct pentru fiecare repriză câștigată, 0,5 puncte pentru fiecare repriză terminată la egalitate, 2 puncte pentru victorie; total de 5 puncte)

Sisteme de joc

  • Repriza 1
  • 5 jucători de câmp și un portar
  • Apărare 5:0, poate fi ales sistemul în zonă sau om la om
  • Repriza a 2-a
  • 6 jucători de câmp și un portar
  • Apărare 3:3, interzis marcajul om la om individual, strict făcut la un jucător
  • Repriza a 3-a:
  • 6 jucători de câmp și un portar
  • Apărare la alegere

JUNIORI II

Timp de joc: 2 reprize de 30 minute

Pauză: 10 minute

Eliminare : 2 min

Timeout: 3 pe meci , oricând

Sisteme de joc

  • Repriza 1
  • 6 jucatori de câmp și un portar
  • Apărare 5:1
  • Atac: interzisă schimbarea portarului cu un jucător de câmp, în inferioritate
  • Repriza a 2-a:
  • 6 jucători de câmp și un portar
  • Apărare la alegere
  • Atac: este permisă schimbarea portarului cu un jucător de câmp, în inferioritate

MIRCEA ROSCA / MEDIAFAX FOTO

Publicat: 24 02. 2020, 09:55