ProSport prezintă poveștile de succes ale românilor în CCE!** Cutremurul din ’77!

Echipele românești au cucerit 30 de Cupe ale Campionilor
Europeni. ProSport vă prezintă, de azi, cele mai fascinante
povești.

’77-le terifiant pentru istoria României coincide cu anul în care
Steaua București zgâlțâie din toate încheieturile handbalul
eu­­­­­­ropean, o replică a „mișcărilor tectonice” din 1968,
sezonul primului triumf în Cupa Campionilor Europeni, un thriller
provocat de echipa lui Cornel Oțelea.

Sub aripa maestrului sunt Gațu, Birtalan, Munteanu, Drăgăniță,
Voina și alți titani, însă, puțin după cutremurul din 4 martie,
România e într-o derută teribilă în toate domeniile de activitate.
Doar sportul își mai vede agale de pașii lui mărunți, cu Steaua pe
post de piston spre vârfurile performanței.

Finală
netelevizată în România
„E o atmosferă apăsătoare, noi suntem în cantonament la Timișul de
Sus, dar trecem lejer în semifinale, la Brașov, de danezii de la
Kfum (29-22 în tur – 19-19 retur)”, e de acord să mute la prezent
povestirea Nicolae Munteanu. 10 zile de cantonament în sudul
Germaniei, în vederea finalei cu monstrul ȚSKA Moscova, sunt ca o
compresă pe frunțile încinse în campionatul intern,o evadare
dintr-un regim comunist zgârcit cu compensarea campionilor. Și nu e
o evadare în imaginar, ci în realitate, iar efectele se deslușesc
în marea finală jucată la Sildenfingen în sudul Republicii Federale
Germania. „Costă cam 3.000 de mărci transmisia, dar în țară nu vrea
nimeni să preia meciul, așa că nici copiii noștri nu vor vedea
imagini de la acel meci”, continuă povestirea-jurnal marele
portar.

100 de
mărci germane și 5.000 de lei
Și chiar erau de văzut secvențele, întrucât bucureștenii trec la
pas, deși scorul nu o arată (21-20, 14-9 la pauză), de cea mai
puternică echipă a URSS-ului, în care evolua nucleul campioanei
olimpice. „Prin sală, probabil că sunt câțiva susținători ai
noștri, dar nimeni n-are curajul să ne încurajeze. Câștigăm, udăm
succesul în holul hotelului cu bere, vin și șampanie, iar la hotel,
domnul comandant Drăgănescu ne premiază cu câte 100 de mărci. Cu ce
ne-am mai ales? Cu încă 5.000 de lei premiu în țară, dar, mai
presus de toate, cu recunoștința oamenilor simpli, de pe stradă. Nu
poți face o comparație cu prezentul, e altceva”. La 33 de ani de la
episodul din comunism, România mai păstrează umbre din trecut, iar
cozile la bilete sunt dovada.

„Țin minte că eram proaspăt căsătorit și din primă am luat
ceva util pentru casă, o mașină de spălat”
Laurențiu Roșu, component Steaua 1977

DIALOG
ÎNAINTEA MECIURILOR IMPORTANTE:

SMS
MUNTEANU „Radule, am încredere în tine și în
maturitatea echipei! Vei vedea cine va fi cea mai bună din nou.
Baftă!”
REPLY
VOINA „Mersi, Nicule… sper să iasă bine. Vorbim
după meci”

LA
FINAL

SMS
MUNTEANU „Ți-am zis eu! Ai câștigat și azi!
Felicitări, și-ți mai spun încă o dată! Ai portar mare… (n.r. –
Paula Ungureanu!)
REPLY
„Am câștigat și acum, dar presiunea e și mai mare cu fiecare
victorie”

„Răduleasca?! Are
stil!”

Munteanu o consideră pe Paula drept principalul atu al
Oltchimului în finala cu Viborg.

O prietenie încărcată cu amintiri de tot soiul s-a perpetuat în
timp și dăinuie și în prezent cu tot felul de glume, tachinări și
incursiuni în trecut… Cam așa e cimentată legătura dintre Nicolae
Munteanu și Radu Voina, doi tipi ancorați și în prezentul
handbalului românesc.
Fostul mare portar al Stelei și al naționalei nu ratează
confruntările capitale ale formației din Vâlcea, dar, înainte cu
câteva ore de startul partidelor, pune mâna pe telefon, tastează un
mesaj tonic și caută repede litera R. Adică îl caută pe Radu Voina,
amicul său, aflat mai-mereu cu sabia deasupra capului.

Duo la
Steaua MFA
Nu e celebra sabie a lui Constantin Cazacu, cea care a retezat
binomul Voina – Munteanu de la cârma Stelei MFA în urmă cu câțiva
ani, dar e ghilotina din Zăvoi. „Radu are însă abilitatea necesară
de a suporta presiunea exercitată încontinuu. E un mare antrenor și
are o trupă valoroasă, care își poate adjudeca trofeul. Noi ne
trimitem mesaje înainte și după meci (n.r. vezi sus!), și la final
îi spun mereu. Vezi, am avut dreptate!”, ne istorisește actualul
secund al naționalei masculine, referindu‑se la preferata sa. Din
poartă, bineînțeles. „Răduleasca e un portar care-mi place! Are
stil, plasament, mobilitate! Îmi place cum răbufnește după
intervenții. Eu eram mai introvertit, ea se descătușează și e
foarte bine!”.

Ștafeta e
în Vâlcea
O descătușare a Paulei poate declanșa contraatacuri fulgerătoare,
iar suma contraatacurilor valorificate poate cântări enorm la
finele celor două… deja am început să visăm, cum o făceau și
băieții din ’77. Ei au reușit, voi?