Campionatul Mondial de handbal feminin, din 2015, va avea loc în Danemarca, iar cel masculin, din același an, în Qatar, potrivit anunțului de joi al forului internațional de profil.
La feminin, Danemarca a fost singura candidată, în timp ce la masculin, câștigătoarea Qatar s-au duelat pentru dreptul de organizare, cu Franța, Polonia, Danemarca și Norvegia. Campionatul Mondial din Qatar va fi primul în ultimii 10 ani în afara Europei, ediția din 2005 având loc în Tunisia. Potrivit anunțului IHF, gazda CM masculin din 2015 va fi Doha, care dispune de trei arene, urmând ca o a patra, cu o capacitate de 15.000 de locuri, să fie inaugurată în 2013.
Organizatorii din Qatar au anunțat că, în premieră, toate cele 24 de echipe participante vor locui în același hotel. La feminin, orașele-gazdă ale CM din 2015 vor fi Aarhus, Aalborg și capitala daneză, Copenhaga.
MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER