Radu Voina, antrenor al naționalei feminine de handbal

Cea mai de succes națională la sporturile de echipă din România, reprezentativa feminină de handbal a încăput pe mâinile „ex”-stelistului Radu Voina.
Timp de o săptămână, străinii ne-au tot refuzat, astfel că FRH a fost nevoită să-și caute antrenor în ograda proprie. Cele două variante propuse de Comitetul Director, Radu Voina și Mariana Târcă, au fost repuse pe tapet, membrii Consiliului de Administrație votând ieri prin fax selecționerul.

Așa cum ProSport a anticipat încă de acum două săptămâni, varianta „Radu Voina“ s-a confirmat. Selecționerul a avut susținători puternici, pe Cristian Gațu, Petre Paleu, Elena Frâncu. Voina a fost validat ieri, primind 13 din cele 18 voturi. Alte trei opțiuni au fost pentru Târcă, un membru s-a abținut, în timp ce Tadici nu și-a exprimat votul.

Voina va semna un contract pe patru ani cu FRH, până luni urmând să-și desemneze și colaboratorii. Târcă, Bădulescu sau Roșca sunt doar câteva din variantele vehiculate pentru postul de „secund”, însă selecționerul a precizat că este deocamdată în căutarea celei mai bune soluții.

Publicat: 16 09. 2008, 22:35
Actualizat: 17 09. 2008, 09:09