Radu Voina: „E bine că nu avem accidentări după turneul din Norvegia!”

Antrenorul echipei naționale de handbal feminin a României, Radu
Voina, a declarat, luni, pentru MEDIAFAX, că după Cupa Mobelringen,
unde tricolorele au obținut doar o victorie, cel mai important este
că nu sunt accidentări în lot.

Cred că după acest ultim test internațional înaintea
Campionatului Mondial trebuie să reținem partea bună a lucrurilor.
Am avut trei meciuri puternice, cu Rusia, Norvegia și Croația. Cu
Rusia este de apreciat că am reușit să revenim de la minus nouă
goluri, chiar dacă nu am învins, iar cu Norvegia este pozitiv
faptul că am confirmat un joc omogen, chiar dacă nu am obținut
victoria. Au fost și momente grele în evoluțiile noastre, culmea că
la ultimul meci, cu Croația, pe care l-am câștigat. Și-a spus
cuvântul oboseala, angajamentul cu care s-a jucat, dar pentru mine
cel mai important este că nu am avut accidentări înaintea plecării
la Campionatul Mondial
„, a spus Voina.

Tricolorele au pierdut primele două partide la turneul nordic, cu
campioana mondială Rusia, scor 31-33, și cu campioana olimpică
Norvegia, scor 31-34, ultima câștigând competiția, după ce a dispus
duminică seara de Rusia, scor 27-21. România a câștigat un singur
meci, cu Croația, scor 28-26.

Naționala tricoloră va ajunge la București la ora 16.00, de unde va
pleca direct la Râmnicu Vâlcea, acolo unde se vor juca ultimele
două partide amicale, cu lotul B al României (marți și miercuri).
Fetele vor primi liber de miercuri de la prânz, până
vineri seara, iar sâmbătă e programată plecarea spre China, la
Mondiale
„, a explicat tehnicianul reprezentativei.

Programul meciurilor echipei naționale a României, în grupa
preliminară C la Campionatul Mondial, este următorul:

Sâmbătă, 5 decembrie, ora 11.15 (ora României): România –
Chile

Duminică, 6 decembrie, ora 15.15: Japonia – România

Luni, 7 decembrie, ora 15.15: România – Ungaria

Miercuri, 9 decembrie, ora 15.15: România – Tunisia

Joi, 10 decembrie, ora 13.15: România – Norvegia.

Delegația României va pleca spre China în 28 noiembrie.

Publicat: 23 11. 2009, 12:02
Actualizat: 23 11. 2009, 12:04