Radu Voina: „Franța și Brazilia sunt cele mai periculoase adversare!”** Lotul pentru CM și programul României
Selecționerul echipei naționale de handbal feminin a României, Radu Voina, a declarat, vineri, cu ocazia prezentării lotului înaintea plecării spre Campionatul Mondial din Brazilia, că reprezentativele Franței și țării gazde sunt cele mai periculoase adversare din grupa C a competiției.
„Sperăm să fim uniți și să facem multe bucurii. Sperăm să ajungem cât mai bine și să ne aclimatizăm cât mai mult cât mai bine. Franța și Brazilia sunt cele mai periculoase adversare din grupă, având în vedere că braziliencele joacă toate la echipe din Europa. 50 la sută din obiectiv e îndeplinit, pentru că noi vrem să obținem o medalie, dar depinde de foarte multe. Sper ca echipa să se exprime așa cum vrem, pentru că doar împreună vom reuși”, a spus Voina.
Căpitanul echipei naționale, Cristina Vărzaru, își dorește ca România să reușească, după acest turneu final, calificarea la Jocurile Olimpice, iar locul la Londra 2012 îl are asigurat doar campioana mondială. „Vă transmit să nu vă îndoiți de atașamentul nostru, pentru că am venit să facem un rezultat bun. Fetele tinere sunt dornice să se afirme, iar cele ca mine, care suntem la ultimul mondial, ne dorim un rezultat memorabil. Nu vorbim acum de dorințele noastre ascunse, dar vrem un rezultat bun și să ne calificăm la Jocurile Olimpice.”
La CM din Brazilia, România va juca în grupa C, la Sao Paolo, alături de reprezentativele Franței, Braziliei, Tunisiei, Cubei și Japoniei.
Programul meciurilor României în grupa C este următorul:
România-Tunisia (3 decembrie),
România-Cuba (5 decembrie),
România-Japonia (6 decembrie),
România-Brazilia (8 decembrie)
România-Franța (9 decembrie).
Lotul României pentru CM din Brazilia este format din următoarele jucătoare: Talida Tolnai, Tereza Pâslaru, Denisa Dedu (portari), Valentina Ardean-Elisei, Iulia Curea, Oana Manea, Florina Chintoan, Carmen Cartaș, Daniela Băbeanu, Eliza Buceschi, Adina Fiera, Mihaela Tivadar, Aurelia Brădeanu, Oana Chirilă, Carmen Amariei, Cristina Vărzaru, Adriana Nechita, Ramona Farcău.