Radu Voina susține că problemele pleacă în primul rând de la apărare:** „Fetele uită că sunt la Mondiale”

Radu Voina și-a taxat echipa după joc, lăsând să se înțeleagă că elevele sale nu au intrat încă adevărat în competiție, și le-a avertizat că așa nu pot să-și atingă obiectivele personale.

Am avut o primă repriză ceva mai bună. Ce s-a întâmplat în a doua?
E mult spus că am avut o repriză bună. Probabil că am subapreciat Cuba. Frica nu a fost neapărat de rezultat, ci de accidentări. Să vedem acum și Adina Meiroșu ce are, pentru că acuză unele dureri. Din cauza pasivității în apărare, cubanezele au intrat cu putere în atac. Nu e de învinovățit Cuba, ci jucătoarele noastre, care probabil uită că sunt la un Campionat Mondial sau pretențiile noastre sunt prea mari.

De unde au plecat problemele?
Totul a plecat de la apărare. A fost lipsă crasă de combativitate, fiecare a jucat pentru ea. Trebuie să jucăm colectiv, ceea ce azi (n.r. – ieri) nu prea am reușit. De ce nu am evoluat colectiv, trebuie să le întreb și pe ele.

Este diferența mare între titulare și rezerve?
Inițial, meciul acesta cu Cuba era pentru toată lumea, să le menajăm pe fetele care vor duce greul, însă se pare că diferența este prea mare între unele și altele.

Urmează Japonia. Vom juca altceva în această partidă?
Fetele trebuie să joace dacă pot să joace. Japonia aleargă de la început până la sfârșit și trebuie să o contracarăm. Vin însă meciurile grele din grupă, unde se vede adevărata noastră valoare. Ca să ajungă să joace cu Brazilia și Franța de la egal la egal trebuie să intre în competiție.

Cristina Vărzaru a marcat ieri primele ei goluri la Campionatul Mondial. Tot ieri a împlinit și 32 de ani

Publicat: 06 12. 2011, 08:36
Actualizat: 06 12. 2011, 08:37