Ramona Maier a fost operată!
Handbalista Ramona Maier a fost operată, marți seară, la degetul mic de la mâna dreaptă la care s-a accidentat în timpul partidei susținută de România în compania Spaniei, scor 18-26, la Campionatul European din Macedonia.
"Ramona Maier a fost deja operată la clinica unde a mers de urgență și va rămâne sub observație 24 de ore. Miercuri va reveni în cadrul echipei, dar nu cred că se mai pune problema să poată juca", a declarat președintele Federației Române de Handbal, Cristian Gațu, pentru MEDIAFAX.
Maier s-a accidentat în urma unui plonjon în minutul 11 al meciului cu Spania, când a căzut pe mână.