Rapid și CSM București au remizat, scor 31-31, în derby-ul primei etape din Liga Florilor. La meci au asistat aproximativ 1.500 de persoane.
Rapid Bucureşti, campioana en-titre, nu a reușit să se revanșeze în fața vicecampioanei CSM Bucureşti, după Supercupa pierdută zilele trecute.
CSM şi Rapid vor reprezenta România în sezonul 2022 – 2023 al Ligii Campionilor.
La pauză, Rapid a avut avantaj, scorul fiind 18-15, dar a condus şi la cinci goluri. La ultima fază putea obține victoria, dar Marie Davidsen a apărat aruncarea Alexandrei Badea.
Pentru Rapid au înscris Korsos cinci goluri, Lacrabere – cinci, Kanor -patru, Alicia Fernandez – patru, Gutierrez – trei, Espinola – trei, Marta Lopez – două, Grozav -două, Guialo – unu, Hernandez – unu, Badea -unu.
Pentru CSM București au marcat: Cristina Neagu – nouă, Dembele – cinci, Omoregie – patru, Zaadi – trei, Pintea – trei, Arntzen – trei, Sudakova – două, Dindiligan – unu, Aune – unu.
În prima etapă s-au mai jucat: SCM Râmnicu Vâlcea – CSM Galaţi 36-26, SCM Craiova – Minaur Baia Mare 31-24, HC Zalău – Gloria Bistriţa 26-30, CSM Târgu Jiu – Dacia Mioveni 27-25.
Ultimele meciuri au loc duminică seară: Măgura Cisnădie – Dunărea Brăila şi Gloria Buzău – CSM Slatina. Etapa a doua, intermediară, se va disputa la 31 august și 1 septembrie.
Acum, cel puțin pe hârtie, lucrurile arată că avem în față un sezon interesant, cu echipe valoroase și jucătoare de top, un campionat de calitate, poate printre cele mai bune din Europa! Cât de disputat o să fie, o să vedem anul viitor, în mai – Adi Vasile, pentru ProSport
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER