Rapid Bucureşti – CSM Bucureşti, remiză în prima etapă a Ligii Florilor! Cât a fost scorul în derby! Gazdele au ratat victoria la ultima fază
Rapid și CSM București au remizat, scor 31-31, în derby-ul primei etape din Liga Florilor. La meci au asistat aproximativ 1.500 de persoane.
Rapid Bucureşti, campioana en-titre, nu a reușit să se revanșeze în fața vicecampioanei CSM Bucureşti, după Supercupa pierdută zilele trecute.
CSM şi Rapid vor reprezenta România în sezonul 2022 – 2023 al Ligii Campionilor.
Rapid Bucureşti – CSM Bucureşti, remiză în prima etapă a Ligii Florilor! Cât a fost scorul în derby! Gazdele au ratat victoria la ultima fază
La pauză, Rapid a avut avantaj, scorul fiind 18-15, dar a condus şi la cinci goluri. La ultima fază putea obține victoria, dar Marie Davidsen a apărat aruncarea Alexandrei Badea.
Pentru Rapid au înscris Korsos cinci goluri, Lacrabere – cinci, Kanor -patru, Alicia Fernandez – patru, Gutierrez – trei, Espinola – trei, Marta Lopez – două, Grozav -două, Guialo – unu, Hernandez – unu, Badea -unu.
Pentru CSM București au marcat: Cristina Neagu – nouă, Dembele – cinci, Omoregie – patru, Zaadi – trei, Pintea – trei, Arntzen – trei, Sudakova – două, Dindiligan – unu, Aune – unu.
- 9 goluri a marcat Cristina Neagu, cea mai bună marcatoare a CSM București
- Diana Ciucă a avut 11 intervenții
- Arbitrii: T.Serbu (B) / A.Vasilescu (B). Observator: V. Vicea (B)
- CSM București a câștigat Supercupa României la handbal feminin. A învins pe Rapid, scor 28-26.
În prima etapă s-au mai jucat: SCM Râmnicu Vâlcea – CSM Galaţi 36-26, SCM Craiova – Minaur Baia Mare 31-24, HC Zalău – Gloria Bistriţa 26-30, CSM Târgu Jiu – Dacia Mioveni 27-25.
Ultimele meciuri au loc duminică seară: Măgura Cisnădie – Dunărea Brăila şi Gloria Buzău – CSM Slatina. Etapa a doua, intermediară, se va disputa la 31 august și 1 septembrie.
- Este cel mai disputat campionat din istoria handbalului feminin? Ce răspuns dau Florentin Pera, Gheorghe Tadici, Adi Vasile, Carlos Viver și Bogdan Burcea
Acum, cel puțin pe hârtie, lucrurile arată că avem în față un sezon interesant, cu echipe valoroase și jucătoare de top, un campionat de calitate, poate printre cele mai bune din Europa! Cât de disputat o să fie, o să vedem anul viitor, în mai – Adi Vasile, pentru ProSport