Rapid, încă o victorie extraordinară în Liga Campionilor la handbal feminin! Campioana României a dat „recital” cu Buducnost, într-o sală arhiplină
Rapid a dovedit că este tot mai bună în Europa! Ajutată și de Peluza Nord, care a fost iar la datorie, echipa din Giulești a făcut spectacol cu Buducnost și s-a impus clar în etapa a zecea din Liga Campionilor la handbal feminin: 39-29.
Rapid, victorie clară cu Buducnost în Liga Campionilor la handbal feminin
Rapid este de neoprit în Europa, acolo unde a reușit să marcheze împotriva lui Buducnost de 39 de ori. A fost cel mai bun meci făcut de formația din Giulești, având în vedere prestația excelentă din ofensivă.
Aflată la primul meci oficial din acest an, Rapid a început mai greu duelul cu formația din Muntenegru, dar s-a distanțat pe finalul primei reprize, astfel că la pauză scorul a fost 17-12 pentru gazde.
Buducnost n-a mai făcut față și s-a prăbușit în partea a doua a meciului din Sala Polivalentă, iar Rapid a ajuns să conducă și cu unsprezece goluri diferență: 31-20.
Campioana României nu s-a relaxat însă în ultimele minute și s-a impus fără dubii, scor 39-29, astfel că Rapid este acum la egalitate cu Gyor, la un singur punct de Metz, care ocupă primul loc în grupă.
Pentru Rapid au înscris Estavana Polman 6 goluri, Sorina Grozav 5, Orlane Kanor 5, Dorina Korsos 4, Ainhoa Hernandez Serrador 4, Alexandra Badea 4, Irene Espinola Perez 3, Jennifer Gutierrez Bermejo 3, Eliza Buceschi 2, Marta Lopez Herrero 2, Lorena Ostase 1.
Golurile oaspetelor au fost reuşite de Ivana Godec 8, Milena Raicevic 7, Matea Pletikosic 6, Adriana Cardoso de Castro 4, Nadja Kadovic 3, Ilda Kepic 1.
Esbjerg – Rapid, în următoarea etapă din Liga Campionilor la handbal feminin
În primele partide din grupa B, campioana României a obţinut rezultatele: 31-27 cu Lokomotiva Zagreb, 32-32 cu Metz Handball, 33-26 cu Kastamonu Belediyesi GSK, 34-32 cu Team Esbjerg, 30-30 cu Buducnost, 27-25 şi 36-29 cu Storhamar, 30-32 şi 30-27 cu Gyor ETO.
Rapid Bucureşti va disputa următoarul meci în 15 ianuarie, în deplasare, cu Team Esbjerg.
Clasament
1. Metz Handball 17 puncte
2. Gyori Audi ETO KC 16
3. CS Rapid Bucureşti 16
4. Team Esbjerg 14
5. Buducnost 9
6. Storhamar Handball Elite 4
7. Kastamonu Belediyesi GSK 3
8. Lokomotiva Zagreb 1
În grupa A din competiţie joacă şi vicecampioana CSM Bucureşti, lider după zece etape și mare favorită să ajungă în Final Four-ul Ligii Campionilor. Echipa lui Adi Vasile s-a impus și ea clar în această etapă: 35-26 cu Most.
Trofeul este deţinut de formaţia norvegiană Vipers Kristiansand.