Rapid a dat o lovitură serioasă pe piața transferurilor și promite să fie o amenințare pentru CSM București și în sezonul viitor.
Giuleștenii se întăresc în toate compartimentele, iar acum au luat-o pe Dorina Korsos, care a jucat timp de șase sezoane în tricoul lui Gyor, cea mai bună echipă din Europa.
După 12 etape, Rapid este pe primul loc și luptă la titlu cu CSM București și Râmnicu Vâlcea. Formația din Giulești a câștigat nu mai puțin de 11 meciuri și are avantajul că se poate concentra doar pe competiția internă, spre deosebire de rivalele sale.
După ce a luat o jucătoare din naționala Spaniei, Rapid a mai dat o lovitură pe piața transferurilor: în Giulești a ajuns Dorina Korsos, o jucătoare călită în meciurile tari din Europa.
De trei ori câștigătoare de Liga Campionilor, Dorina Korsos a acceptat să vină în România, ea urmând să debuteze chiar în prima etapă a returului, atunci când Rapid o întâlnește pe CSM Deva.
În 2015, Korsos a avut un sezon excelent și a fost desemnată drept cea mai bună apărătoare din Liga Campionilor.
„Sunt foarte fericită să fac parte din familia Rapidului, abia aștept să joc primul meci în fața fanilor. Hai Rapid!”, a spus Dorina pe pagina de Facebook a Rapidului.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER