Râșniță**, suspendat!

Consiliul de Administrație al Centrului Național Olimpic de Excelență (CNOE) s-a întrunit pentru a decide soarta directorului tehnic Lucian Râșniță, acuzat de mai multe handbaliste de hărțuire sexuală. La finalul ședinței, antrenorul a fost suspendat din funcție.

CNOE Rm. Vâlcea a cunoscut ieri cea mai agitată zi din istoria lui. Șefi, antrenori, jucătoare, părinți, s-au adunat pentru a face lumină în acest scandal. Presa nu a avut avut acces la audieri. În cele patru ore cât a durat ședința, au fost ascultate două dintre jucătoarele care au depus plângeri, Andreea Adespi și Andreea Mărginean, Lucian Râșniță, dar și părinții altor sportive, aceștia din urmă nemulțumiți de tratamentul la care au fost supuse fetele lor. Directorul coordonator a venit însoțit de un avocat, dar nu a fost acceptat în interior. În timpul audierilor, Lucian Râșniță a încercat să le intimideze pe handbaliste, amenințându-le cu judecata.

Mărginean: "Haideți la detectorul de minciuni!"

Fermă pe poziție, Mărginean i-a replicat: "Cum, nu vă mai amintiți ce mi-ați cerut?". Ulterior, i-a cerut antrenorului să meargă la proba cu detectorul de minciuni. Provocarea jucătoarei nu și-a găsit însă răspunsul scontat. "Numai dacă instanța va hotărî ceva în acest sens, atunci vom merge și la poligraf", a fost răspunsul lui Râșniță, nu înainte de a o confunda pe Andreea cu Delia Mărginean, motiv ce a stârnit murmure…

După ce au ieșit de la audieri, Andreea Adespi și Delia Mărginean nu au dorit să facă prea multe comentarii, limitându-se în a declara că tot ce au scris în declarații este adevărat. „Ne-am susținut afirmațiile. Nu mai e nimic de spus în afară de ce am scris în declarații. Avem probe, dar domnul Râșniță nu recunoaște nimic. Așteptăm să vedem ce se decide”, a spus Adespii.

Verdict cu tentă

Verdictul final nu a fost unul foarte clar, fiind anunțat de președintele FRH, Cristian Gațu: “Consiliul de Administrație a decis următoatele: domnul Lucian Râșniță a fost suspendat din funcția de director tehnic până în momentul în care instanța va decide cine are dreptate în acest caz. Acuzele nu putem să spunem că au conotație sexuală, dar imaginea centrului a fost lezată. CNOE nu are grad de instanță civilă”, a spus Gațu. De reținut că un proces poate dura și 4-5 ani. Până atunci, "interimatul" va fi asigurat de Popa Seviștean.


“Domnul Râșniță mi-a spus să-i spăl hainele și eu nu am vrut. La fel se purta și cu colegele mele. Le punea să-i calce hainele, să-i aducă mâncare în cameră. Mie nu mi-a vorbit nimic cu tentă sexuală, dar colegele mele mi-au povestit ce le făcea lor”
Alexandra Păvălache

„Mie mi se pare 90 la sută făcătură și 10 la sută adevăr”

Ioan Gavrilescu

„Domnul Râșniță poate să ne acuze de ce dorește, noi nu suntem vinovați cu nimic, noi nu suntem implicați în acest scandal. La mine a venit Adespii pe 17 ianuarie, era foarte afectată, am liniștit-o. La început am colaborat bine cu domnul Râșniță, dar apoi relațiile s-au stricat”
Ion Belu
 
„Noi nu am ținut nimic ascuns. Acum o lună am aflat de la domnul Belu, dar am așteptat să vină fetele din cantonament. Eu abia astăzi am primit memoriile. Nu s-a vrut mușamalizarea cazului, dar s-a așteptat un moment prielnic”
Cristian Gațu


Părinții s-au dezlănțuit

În timp ce Consiliul de Administrație îi decidea soarta, Lucian Râșniță a trebuit să facă față și atacurilor furibunde venite din partea părinților mai multor sportive.

Principala nemulțumire a părinților a fost modul în care Râșniță s-a purtat cu junioarele. “Domnul Râșniță nu recunoaște nimic, cum să recunoască dânsul? Pe fata mea, considerată cea mai bună handbalistă din grupa ei, a dat-o afară, pentru că a avut curajul să mă sune și să îmi spună cum se purta cu ea. O făcea perversă, nu o lăsa să se antreneze?”, a spus Marcel Păvălache, tatăl surorilor Roxana de 14 ani și Alexandra, de 17 ani.

Un alt părinte care i-a cerut socoteală lui Râșniță a fost Cornel Radu: “Fata mea a venit odată acasă și mi-a spus că nu mai vrea să se ducă la Centru. Nu mi-a spus de ce, a spus doar că nu mai vrea. După ce am aflat de acest scandal am venit să vorbesc cu domnul Râșniță să mă lămurească și pe mine. Vreau și eu să știu de ce fata mea nu a mai vrut să vină. Sunt nemulțumit de domnul Râșniță”.

Râșniță: „Nu îmi dau demisia”

Personajul principal în scandalul de la Vâlcea, Lucian Râșniță, este hotărât să dea sportivele în judecată și a anunțat că nu își dă demisia. „Nimeni nu îmi poate lua dreptul de a munci, mai ales că eu sunt cel care voi da în judecată. Eu nu îmi dau demisia, pentru că știu cât am muncit aici. Am dreptul să atac decizia care s-a luat, iar forurile competente vor decide dacă voi rămâne sau nu suspendat”, a spus Râșniță.

Gutău, scârbit de acest scandal

Președintele CA al CNOE, Mircia Gutău, s-a arătat dezgustat de scandalul în care a fost implicat Centrul de la Vâlcea. Acesta ar fi vrut să fie suspendați pe lângă Râșniță și secunzii acestuia, Costel Oprea și Ion Belu. „Toți trei antrenorii ar trebui suspendați. E inadmisibil ce se întâmplă. Așa cum am construit acest spațiu, nu permit ca numele meu să fie asociat cu acest scandal. Prezumpția de nevinovăție se aplică, dar nu mai permit acest haos. Să vină alți antrenori, sunt atâția în România”, a spus Gutău.

Publicat: 01 08. 2009, 11:07
Actualizat: 01 08. 2009, 11:51