Ratează Rusia semifinalele la CM? Danemarca și Franța, favorite!

UPDATE Franța a învins în această după-amiază pe Rusia,
scor 24-23 și lucrurile se complică foarte mult în grupa I
principală. Handbalistele din Hexagon și nordicele sunt la
egalitate de puncte cu Rusia, cu mențiunea că sportivele din
Danemarca au un meci mai puțin disputat. Partida contra Angolei
este, însă, doar o formalitate pentru Danemarca, așa că acestea vor
trece mai mult ca sigur pe primul loc, cu opt
puncte.

Finala grupei se va desfășura marți, între Danemarca și
Rusia. Elevele lui Trefilov pot rata calificarea, dacă nu se vor
impune în disputa cu nordicele. Altfel, handbalistele din Hexagon
sunt aproape calificate, ele având nevoie de o victorie contra
Austriei.

Grupa
I: 1. Rusia 6 puncte, 2. Danemarca 6 puncte(un meci mai puțin), 3.
Franța 6 puncte, 4. Austria 2 puncte, 5. Angola 0 puncte și 6.
Germania 0 puncte.


Ziua de ieri a fost perfectă pentru naționala României.
Handbalistele lui Radu Voina au învins lejer China, scor 40-19, în
timp ce rivalele Norvegia și Spania s-au încurcat.

Norvegia – Coreea de Sud 27-28, Spania – Ungaria 21-21 au fost
rezultatele de sâmbătă, care le-au adus pe românce pe locul secund
în grupa a II-a principală.

Astăzi, ziua a debutat cât se poate de fericit pentru noi, Coreea
de Sud fiind condusă la o diferență destul de mare de Ungaria. La
pauză handbalistele maghiare au condus chiar cu 6 goluri, 17-11.
Efortul depus ieri contra Norvegiei și-a cerut tributul și vecinele
de la Vest s-au distanțat repede pe tabela de scor.

Totuși, euforia care ne-a cuprins în prima repriză s-a stins
destul de repede; în a doua parte, sud-coreencele au revenit și
scorul final a fost 28-28. Acest egal ne ajută, dar nu schimbă
foarte mult datele calificării.

Clasamentul în Grupa a
II-a:
1. Spania 5 puncte, 2. Coreea de Sud 5 puncte
(plus 8) 3. România 4 puncte (golaveraj plus 26), 4. Norvegia 4
puncte (plus 6), 5. Ungaria 2 puncte, 6. China 0 puncte

Astfel, dacă vom învinge astăzi Spania, acumulăm 6 puncte și un
egal în disputa contra Coreei de Sud ne-ar garanta prezența în
semifinale, indiferent de celelalte rezultate din grupă.

Meciuri rămase în grupa II

azi: Norvegia – China; România – Spania

ultimele meciuri: Ungaria – China; Norvegia – Spania; România –
Coreea de Sud.

Publicat: 13 12. 2009, 14:35
Actualizat: 13 12. 2009, 17:00