Reacția antrenorului CSM-ului după înfrângerea cu Gyor. Jakob Vestergaard: „Totul s-a schimbat în partea a doua”
CSM București, deținătoarea Ligii Campionilor, a pierdut, vineri, scor 24-27, meciul disputat cu ETO Gyor, în etapa a treia din faza grupelor, iar antrenorul Jakob Vestergaard a declarat, la final, că adversarele au jucat fantastic în reprzia secundă, când au reușit să întoarcă scorul.
Cea mai bună marcatoare a meciului a fost Bernadett Bodi cu șase goluri, urmată de pivotul Nora Mork și Eduarda Amorim, cu cinci reușite. Isabelle Gullden, Linea Torstenson și Anita Gorbicz au avut câte patru goluri marcate. În urma acestui rezultat, ETO Gyor a acumulat șase puncte și se află pe primul loc în grupa C a Ligii Campionilor, urmată de CSM București și Midtjylland, cu câte două puncte.
„Vreau să felicit Gyor pentru partea a doua a jocului. Prima repriză a fost bună, la nivel maxim din partea echipei noastre, dar în partea a două totul s-a schimbat. Trebuia să fim mult mai atenți în defensivă în repriză a două, iar în atac am făcut foarte multe greșeli. Sper să avem cât mai mulți suporteri în deplasarea de la Gyor și să putem câștigă la patru goluri. Gyor a jucat fantastic în repriză a două, a marcat 18 goluri, dar și noi am făcut multe erori
Sunt dezamăgit de rezultat. Mai avem trei meciuri pe care putem să le câștigăm, astfel că putem să ne calificăm. Grupa C este cea mai puternică și dacă ne calificăm, ne vom întâlni cu adversari din grupa D și avem șansă să trecem de grupele principale. Avem șanse să mergem mai departe”, a spus antrenorul Jakob Vestergaard, după meci, la conferința de presă.
Următorul meci al CSM-ului va fi tot cu ETO Gyor, pe 4 noiembrie, de la ora 20:00, de această dată în Ungaria. Celălalt meci din etapa a treia a grupei C, Rostov Don – Midtjylland, se va disputa sâmbătă, de la ora 19:00, pe terenul rusoaicelor.