REACȚIA lui Petre Cozma după ce a aflat verdictul tribunalului din Veszprem

Tatăl fostului handbalist Marian Cozma, Petre Cozma, a declarat,
joi, agenției MEDIAFAX, că nicio sentință nu poate
face dreptate în cazul uciderii fiului său și a precizat că speră
ca decizia tribunalului din Veszprem, care i-a condamnat pe viață
pe doi dintre agresori, să rămână definitivă.

„Am aflat decizia tribunalului din Veszprem, m-a sunat ambasadorul
dimineață. E o decizie dreaptă, deși dreptate nu se va putea face
niciodată. Mai mult de atât nu se putea da însă. Sper ca această
decizie să se transforme în una definitivă, deși va fi recurs după
recurs”
, a declarat Petre Cozma pentru MEDIAFAX.

Tribunalul din Veszprem a decis, joi, condamnarea la închisoare pe
viață a lui Sandor Raffael și a lui Gyozo Nemeth, ucigașii
handbalistului român Marian Cozma, înjunghiat mortal în februarie
2009, în timp ce un al treilea inculpat, Ivan Sztojka, a primit 20
de ani de închisoare, informează MTI.

Tribunalul a acceptat, astfel, cererea procurorului privind
condamnarea la închisoare pe viață a principalilor agresori ai lui
Marian Cozma, Sandor Raffael și Gyozo Nemeth, în incidentul
petrecut într-un club de noapte din Vezsprem (Ungaria), în
februarie 2009, precum și solicitarea procurorului de condamnare la
20 de ani de închisoare a lui Sztojka.

Toți cei trei inculpați au fost găsiți vinovați de omucidere și
lovituri cauzatoare de moarte.

Inițial, în acest caz au existat 27 de suspecți.

Handbalistul român al echipei MKB Veszprem, Marian Cozma, a fost
înjunghiat mortal, în 8 februarie 2009, la clubul Patriota, din
orașul Veszprem, în altercație fiind implicați alți doi
coechipieri, Zarko Sesum și Ivan Pesici, grav răniți și ei.
Handbalistul român în varstă de 26 de ani a fost înjunghiat în
inimă, fiind singurul dintre cei trei care și-a pierdut
viața.

Sursa: Mediafax

Publicat: 23 06. 2011, 12:48
Actualizat: 23 06. 2011, 14:25