Reacția lui Tadici după ce a aflat că Ambros Martin a devenit antrenorul Rusiei și mesajul transmis lui Trefilov. „Rusia este altceva, echipa vine după o pregătire de 3 ani cu un titan al handbalului”
Ambros Martin este noul selecționer al Rusiei, urmând să antreneze în paralel și Rostov Don, adversara CSM București în Liga Campionilor. Federația Română de Handbal și antrenorul spaniol au întrerupt colaborarea în luna mai, deși părțile semnaseră un angajament până în 2020, cu obiectiv clar de calificare la Jocurile Olimpice de la Tokyo. Gheorghe Tadici a declarat că nu este surprins de această informație, susținând că a prevăzut acest lucru încă din luna aprilie, la o ședință a Comisie Tehnice, după turneul Golden League din Franța.
„Pentru mine nu e o surpriză, că Martin este acum selecționerul Rusiei. Am spus imediat în fața sălii, într-o ședință de Comisiei Tehnice la București, că în iunie nu o să mai vină la București, iar mobilul pentru care își dă demisia este de a prelua echipa Rusiei, unde are la el la club 8-9 jucătoare”, a declarat Gheorghe Tadici.
Ambros Martin l-a înlocuit în funcție pe Evgeny Trefilov, care a fost numit vicepreședinte în cadrul Federației Ruse de la Moscova. Cvadrupul campion mondial și campion olimpic a fost nevoit să se retragă de pe banca tehnică a Rusiei după ce s-a confruntat cu probleme cardiace, suferind chiar și o intervenție chirurgicală în primăvară.
„Era ceva previzibil că Ambros Martin va pleca. Probabil că a și evaluat situația în momentul în care a fost nevoit să convoace jucătoare de la Divizia B, Andreea Târșoagă și Andreea Popa. Și-a dat seama cam despre ce este vorba și e normal că își dorește performanță. Rusia este altceva, echipa vine după o pregătire de 3 ani cu un tital al handbalului, în persoana lui Trefilov. Îmi pare foarte rău pentru faptul că s-a retras. Dar cu această ocazie țin să-i transmit și un mesaj domnului Trefilov, că îi doresc multă sănătate!”, a mai spus Tadici.
Cât privește numirea lui Trefilov în bord-ul de conducere al federației ruse, Tadici a reacționat: „Rușii mai au grijă de oamenii care au produs ceva pentru handbalul masculin sau feminin”
Deși s-a calificat direct cu România la Campionatul Mondial din Japonia, Ambros Martin va fi pe banca tehnică a Rusiei, iar cele două selecționate pot fi și adversare în Main Round.