Reacție cât se poate de dură: „Cineva și-a bătut joc de întreaga țară! Cum să faci din România o națiune de lumea a treia în handbalul feminin? În an preolimpic, tu faci manipulare intravenoasă”
Tot scandalul de dopaj declanșat în cazul jucătoarelor de la Corona Brașov, aflate și la echipa națională, a apărut la o zi distanță după ce clubul de la poalele Tâmpei a obținut calificarea în grupele Cupei EHF, în urma unei duble pasionante cu Gloria Bistrița. Antrenorul Horațiu Pașca (Gloria Bistrița) a precizat într-o discuție cu ProSport că speră ca toată această poveste să nu fie adevărată. Dar dacă Brașovul a folosit, într-adevăr, procedura de manipulare intravenoasă, atunci consideră că o persoană sau mai multe și-au bătut joc de întreg handbalul românesc!
Cristina Laslo, Bianca Bazaliu și Daciana Hosu sunt cele trei sportive care au primit de la ANAD notificări pentru faptul că ar fi folosit o procedură de manipulare intravenoasă, lucru interzis de WADA. Primele două sunt și în lotul pentru Campionatul Mondial din Japonia, care debutează pe 30 noiembrie. Toate trei au fost însă în teren în dubla cu Gloria Bistrița din turul 3 preliminar al Cupei EHF.
„Nu știu dacă e momentul să dăm cu piatra înainte să se dovedească ceva clar. Dar dacă s-a întâmplat, am o senzație de furie, pentru că s-a încălcat o regulă a jocului. Deci, dacă toată povestea asta este adevărată, tu nu ai voie să îți bați joc de competiție în halul ăsta. Câteodată, unii în sportul acesta încearcă să fure competiția. Apoi, întotdeauna, un sportiv dopat a depășit un sportiv nedopat. Iar asta este urâțenia sportului”, a susținut Horașiu Pașca.
Fost antrenor la echipa națională în mandatul lui Ambros Martin a reiterat ideea, speră ca toată această poveste să nu fie adevărată: „Acolo sunt niște jucătoare tinere, de mare perspectivă. Cristina Laslo este cumva ca și copilul meu și sper din tot sufletul să nu fie adevărat. Am o furie surdă, ci nu pe jucătoare, pentru că nu au făcut de capul lor, dacă s-a întâmplat această poveste. Cred că cineva este total depășit de evenimente și neprofesionist. Incredibil! Cum să nu știi tu că orice fel de manipulare intravenoasă este interzisă de WADA din 2014? Acele fete nu s-au dus singure, cineva dirijează niște povești! Nu-mi explic, este peste puterea mea de a înțelege”.
Din postura unui om care a lucrat direct cu majoritatea fetelor din lot, Horațiu Pașca spune că un astfel de scandal lovește în întreg handbalul românesc: „Suntem în prag de a pleca la Campionatul Mondial. Dacă aceste lucruri apăreau după primul meci în Japonia și se dovedește a fi adevărat, ce se întâmpla? Puteam fi excluși, deveneam țară de lumea a treia la handbal feminin. Cine a luat această decizie la Brașov, și-a bătut joc de o națiune întreagă. Fetele sunt niște bunuri naționale. Cum să faci din România națiune de lumea a treia în handbalul feminin? Lucruri elementare! În an preolimpic, tu faci manipulare intravenoasă. Articolul 4 de la WADA, îl știe toată lumea. Mă gândesc ce e la echipa națională, care trebuie să plece la Mondiale, care trebuie să se califice la Jocurile Olimpuce. Acesta era scopul”.
„Jucătoarele sub contract nu au voie să facă nimic ce nu este permis de club. Mi se pare grotesc că cineva încearcă astfel de practici. Orice manipulare intravenoasă este strict interzisă”, Horațiu Pașca
Ce se întâmplă cu fetele implicate în acest caz? Ce se întâmplă cu Corona? Ce se întâmplă cu campionatul României? Sunt răspunsuri la care vom avea răspunsuri în perioada următoare.
„Aici nu vorbim de Corona Brașțov ca și club, ci de munca tuturor oamenilor implicați în handbalul românesc feminin, că riscăm să fim excluși din competițiile internaționale și riscăm să ajungem în lumea a treia. Nu am muncit să ajungem aici, să nu existăm. Sper din tot sufletul meu să nu fie adevărat. Dar dacă se confirmă, cineva și-a bătut joc de noi toți!”, a tras concluzia Horațiu Pașca.
Sursa foto: CS Gloria 2018