Reacții dure după ce SCM Craiova a fost învinsă în prima manșă a finalei Cupei EHF! Arbitrii, acuzați că au făcut „praf” meciul: „Fetele au cedat psihic când le-au văzut”

Antrenorul oltencelor de la SCM Craiova, Bogdan Burcea, a criticat brigada de arbitri care a condus prima manșă a finalei Cupei EHF și a considerat, la finalul meciului, că echipa sa ar fi trebuit să plece din Norvegia cu o victorie. 

SCM Craiova pleacă cu un handicap de patru goluri în partida retur de pe teren propriu, care va avea loc peste o săptămână. După o primă repriză echilibrată, scorul a căpăt proporții în partea a doua. Pe final, gazdele au condus cu cinci goluri, dar oltencele s-au trezit și au încheiat la patru lungimi în spatele viperelor, scor 26-22 (12-10)

Burcea a fost foarte supărat la finalul meciului și a spus lucrurilor pe nume. Antrenorul susține că elevele sale au fost descurajate de jocul dur al adversarelor, care ar fi fost împinse de la spate de arbitri: „Aș începe… știu că e o finală. Aș începe prin a sublinia că maniera de arbitraj nu s-a ridicat la nivelul finalei. Cei care se băteau cu pumnii în piept că apără handbalul românesc… Nu am cerut niciodată nimic. Am cerut doar să fiu arbitrat corect. Când fetele au văzut acest joc dur din partea echipei din Norvegia, au cedat psihic. Acum mai meciul de acasă. Dacă această echipă ar fi fost judecată corect, plecam cu o victorie. Returul va fi deschis, trebuie să marcăm mai mult de 26 de goluri”, a declarat Bogdan Burcea la microfonul DigiSport. 

 

Publicat: 05 05. 2018, 20:12
Actualizat: 05 05. 2018, 20:13