România a ratat o nouă ocazie de a se califica la un turneu final, după ce a fost învinsă de Belarus fără drept de apel, scor 32-22, într-un meci cu caracter decisiv în preliminariile Campionatului European din 2018. Tricolorii mai au de disputat un joc cu Polonia, dar chiar dacă îl va câștiga nu mai au cum să se califice la turneul final de pe locul 3. Serbia și Belarus și-au asigurat prezența în Croația.
Pentru câteva luni, România a visat frumos pentru prima dată în ultimii ani și cu handbalul masculin. După un start cu 4 puncte în grupa preliminară, în urma victoriilor cu Belarus în deplasare și Polonia la Cluj în octombrie 2016, am trăit cu iluzia că tricolorii ar putea ajunge în sfârșit la un Campionat European. Ultima prezență datează din 1996! Au urmat două înfrângeri cu Serbia, teoretic cel mai redutabil adversar din grupă, dar șansele de calificare s-au păstrat. România trebuia însă să câștige al doilea joc cu Belarus.
„Meciul anului” pentru handbalul masculin s-a transformat însă într-un fiasco încă de la debut. Belarus s-a desprins la 4-0 din start, semn că s-a pregătit exemplar pentru această confruntare. Dacă în toamna trecută au subestimat România, de această dată nu au mai greșit niciun amănunt. În tabăra tricoloră, lucrurile au arătat total diferit față de ce am văzut în această campanie. În primul rând, o apărare care nu a mai ținut deloc, apoi o echipă cu cel puțin două viteze în minus, o linie de 9 metri imprevizibilă. Băieții lui Xavier Pascual nu au mai avut nici acea atitudine ieșită din comun, spirit de luptă cu care a redus un decalaj valoric în fața unor adversari mai titrați. Parcă nici sala din Craiova nu a răspuns la înălțimea unui meci de totul s-au nimic.
Speranțele tuturor celor care au visat la o calificare s-au spulberat rapid, întrucât Belarus a făcut instrucție cu un handbal modern, jucat în mare viteză, fără a oferi României nicio ocazie de a se dezmetici. După 30 de minute, tabela indica un incredibil 11-19. Deriva a continuat și după pauză, cu ratări din situații de unu la unu și goluri încasate la fel de ușor. S-a ajuns și la o diferență de 12 goluri, conformă cu realitatea din teren. Prin rezultatul final, 22-32, Belarus i-a arătat, de fapt, României, unde îi este locul în handbalul masculin. Adică tot în mediocritate la nivel de naționale. Nici 10 de Xavier Pascual și 10 de Ljubomir Vranjes nu ar fi calificat azi România la un turneu final. Și s-a demonstrat încă o dată, dacă mai era nevoie, că anumite etape nu pot fi arse.
România – Belarus 22-32 (11-19)
Popescu, Iancu – portari; Mocanu 5, Ramba, Grigoraș 5, Ghionea 2, Racoțea 2, Sadoveac, Capotă, Șandru 2, Csepreghi 4, Rotaru, Fenici, Onyejekwe, Pavel 1, Thalmaier 1. Antrenor: Xavier Pascual
Matskevich, Saldatsenka – portari; Brouka 3, Kulesh 3, Babichev, Pukhouski 7, D. Rutenka 4, Shumak, Yurynok 2, Baranau, Karvatski 4, Padshyvalau, Karalek 6, Tsitou, Kulak 1, Gayduchenko 2. Antrenor: Yuri Shevtsov
Cum a decurs jocul România – Belarus
Min. 60 Partida se încheie cu un gol înscris de Grigoraș de la 7 metri, dar cu un succes al Belarusului la 10 goluri, scor final: 22-32
Min. 59 Thalmaier înscrie în superioritate numerică, 21-32
Min. 58 Brouka, gol cu efect de la 7 metri, 20-32
Min. 56 Grigoraș înscrie de la 7 metri, 20-30. Gol Karvatski, 20-31
Min. 54 După un nou gol înscris de Pukhouski, 18-30, a apărut la finalizare și Racoțea, 19-30
Min. 53 Încă un gol ușor realizat de oaspeți. Kulak a fost marcatorul, 17-29. După 53 de minute vine în sfârșit și un gol de inter adevărat pentru România. Reușita i-a aparținut lui Grigoraș.
Min. 51 Belarus înscrie și în inferioritate prin Pukhouski, 16-28. Grigoraș reduce din diferență dintr-o aruncare de la 7 metri, 17-28
Min. 49 Karalek înscrie cu destulă lejeritate, 16-27
Min. 47 Valentin Ghionea ratează a treia aruncare de la 7 metri.
Min. 46 Rutenka face o intercepție în apărare, pleacă pe contraatac și avem iar diferență de 10 goluri, 16-26. Xavi Pascual solicită ultimul time-out
Min. 44 Răzvan Pavel sparge gheața, 16-25
Min. 43 Valentin Ghionea marchează al doilea gol dintr-o aruncare de la 7 metri, 15-25
Min. 42 Schimbare greșită și la Belarus. Zarurile sunt însă aruncate.
Min. 41 România pare KO. Răzvan Pavel ajunge de două ori la rând față în față cu Matskevich, dar trage în portar. Belarus ajunge la 11 goluri, 14-25. Thalmaier trage la rândul lui în bară.
Min. 39 Rutenka scapă ușor de marcaj și înscrie, 14-24. Dublă eliminare, Ghionea și Karalek sunt trimiși pe margine după câteva contre.
Min. 37 România schimbă apărarea, joacă om la om, dar Karalek pătrunde prin defensiva tricoloră și înscrie, 13-23. Csepreghi reduce din diferență, 14-23
Min. 36. Vali Ghionea înscrie dintr-o aruncare de la 7 metri, 13-22
Min. 35 Pukhouski și Karalek fac lucrurile din ce în ce mai clare. Belarus conduce cu 22-12. România arată ca o echipă debusolată. Xavi Pascual pare singurul care mai crede în minuni. Spaniolul a solicitat time-out pentru a trasa noi sarcini.
Min. 34 România nu se regăsește. Onyejekwe ratează singur pe contraatac. La faza imediat următoare, Popescu trimite o pasă greșită.
Min. 33 Racoțea este blocat de Matskevich, dar urmărește bine mingea și înscrie din plonjon, 12-19. Karalek este găsit singur pe 6 metri și diferența se menține la 8 goluri, 12-20
Pauză Chiar înainte de minutul 30:00, Belarus mai lovește încă o dată, 11-19. Repriză modestă făcută de tricolori, care n-au ținut ritmul cu adversarii.
Min. 28 Scorul ia proporții, Pukhouski pune un nou gol pe tabelă în dreptul oaspeților, 11-18.
Min. 26 Csepreghi face 11-16, dar Karvatski vine cu o nouă replică rapidă, 11-17. Poarta nu este la înălțime, dar nici nu este ajutată de apărare
Min. 26 Xavi Pascual schimbă permanent, a intrat și Iancu, dar România nu reușește să stopeze adversarul, care desenează perfect în atac, 10-16
Min. 24 România a scăpat jocul de sub control, Brouka face 9-15. Mocanu înscrie golul cu numărul 5, 10-15
Min. 23 Csepreghi înscrie, 9-13, dar Belarus repune foarte repede de la centru și sunt din nou 5 goluri pe tabelă 9-14
Min. 22 Ciprian Șandru reduce din diferență în urma unei acțiuni personale, 8-12. Defensiva tricoloră nu respiră pentru că Belarus joacă foarte repede. Pukhouski ia o acțiune pe cont propriu ți menține diferența, 8-13
Min. 21 România atacă fără portar, dar scapă mingea în atac. Belarus profită și înscrie prin Rutenka din propria jumătate, 7-12. Tricolorii sunt în mare dificultate
Min. 20 În superioritate numerică, Belarus se desprinde la 4 goluri, cu un gol realizat de Kulesh, 7-11
Min. 19 Csepreghi înscrie un euro-gol, 7-9, dar Belarus repune rapid și înscrie după alte 4 secunde prin Karalek, 7-10. Schimbare greșită în tabăra României! Roatru este trimis pe bancă 2 minute, mingea ajunge la Belarus.
Min. 18 Brouka menține diferența la 3 goluri, cu un gol din 7 metri, 6-9
Min. 17 Jocul cu pivotul este singura armă care merge ceas până acum. Marius Mocanu a ajuns deja la cota 4, scor 6-8
Min. 16 Pukhouski este scăpat o fracțiune de secundă și înscrie de la distanță, 5-8
Min. 15 Linia de 9 metri a României a fost destul de previzibilă, astfel că Pasqui i-a înlocuit pe Racoțea și Grigoraș. Șandru a intrat cu gol în echipă, 5-7
Min. 14 Matkevich este pentru moment omul meciului, el are deja 5 intervenții. Ultima lui paradă s-a transformat într-un contraatac pentru Belaryus, finalizat de Gayduchenko, 4-7
Min. 12 Mihai Popescu ține poarta intactă la o aruncare de la 7 metri a Belarusului. Șansă bună pentru tricolori de aveni și mai aproape de adversari.
Min. 11 România joacă tare, „aeriană” pe axa Onyejekwe – Grigoraș, iar diferența s-a redus din nou la 2 goluri, 4-6. Așteptăm câteva mingi și de la apărare
Min. 11 Barys Pukhouski este scăpat de sub marcaj și Belarus are din nou trei goluri avas, 3-6. Xavier Pascual a solicitat time-out
Min. 10 România este periculoasă pentru moment cu pivotul Mihai Mocanu, scor 3-5, angajat încă o dată ideal de Fenici
Min. 9 Noua achiziție a celor de la Dinamo, Gayduchenko înscrie un gol norocos din zonă centrală, 2-5
Min. 7 Mocanu este văzut extraordinar pe semicerc de Fenici și reduce din diferență, 2-4. Își face simțită prezența și Mihai Popescu cu o primă intervenție utilă
Min. 6 Tricolorii sparg în sfârșit gheața prin privotul Marius Mocanu, 1-4
Min. 6 Început de coșmar pentru România. După un fault în atac la Grigoraș, Karvatski duce Belarus la 4-0
Min. 4 Belarus s-a desprins la 3-0, după un gol înscris de Karvatski
Min. 4 România nu reușește să găsească drumul spre gol la primele 5 atacuri. Matskevich, portarul Stelei în ultimul sezon, are deja două intervenții
Min. 2 Același Kulesh reușește să înscrie un gol din zona centrală, scor 0-2
Min. 1 Kulesh trimite un trasor de la distanță și deschide scorul
România începe meciul în atac în următoarea formulă: Popescu – Chike, Racoțea, Fenici, Grigoraș, Ghionea, Mocanu
Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?
.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER