„Record” de prezență la Adunarea Generală a FRH: 10 membri delegați! Nici măcar grupările din București n-au fost interesate de ședința handbalului românesc

Federația Română de Handbal a stabilit pentru miercuri, 7 octombrie, o Adunarea Generală cu temă principală alegerea unui nou președintel al Comisiei de Apel. În urma demisiilor înaintate de Mihai Popa Cherecheanu și Mihail Marinescu, Comsia de Apel s-a dizolvat, iar conform Statutului noua componență este decisă doar de membrii Adunării Generale.

Interesul pentru această ședință a fost însă inexistent. La Adunarea Generală s-au prezentat doar 10 membri cu delegație, adică reprezentanții a 5% din structurile afiliate la Federația Română de Handbal. Niciodată în istoria handbalului românesc nu s-a întâmplat ca o AG să aibă așa puțini membri. Lipsa de cvorum a mai fost și în alte situații, dar parcă niciodată sub 30-35 de membri.

Ca și amănunt de culoare, nici măcar grupările din București nu au fost interesate de această Adunare Generală, în condițiile în care n-ar fi trebuit să suporte cheltuieli pentru deplasare. Practic, Liga Națională a avut trei reprezentanți, Corona Brașov, CSM Unirea Slobozia și CSM București, această din urmă grupare fiind prezentă însă printr-un om implicat în sectorul juvenil, Remus Drăgănescu.

Paul Mincu, Florin Ichim și Florin Grosu și-au depus candidatura pentru a deveni președinți ai Comisiei de Apel. Primul a demisionat din funcția de președinte al Comsiei de Memorii pentru a candida pentru acest post. Viitorul președinte va fi ales în data de 6 noiembrie. 

Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?

Publicat: 07 10. 2015, 15:00
Actualizat: 08 10. 2015, 13:08