Reînvie Steaua – Dinamo! 5.000 de suporteri ai celor două formații sunt așteptați miercuri la Sala Polivalentă la derby-ul de tradiție al handbalului. Meciul se joacă în premieră în ultimii 10 ani cu ambele galerii de față
După o asistență de 5.000 de spectatori la partida CSM București – FCM Midjylland în Liga Campionilor, Sala Polivalentă are toate șansele să se umple din nou, la trei zile distanță, la un meci de handbal. Miercuri, de la ora 17:45, este programat derby-ul de tradiție Steaua – Dinamo, într-un meci din etapa a 13-a în Liga Zimbrilor – masculin, iar galeriile celor două cluburi și-au anunțat prezența la sală.
- Pentru prima dată în ultimii 10 ani, Jandarmeria și-a dat acceptul ca suporterii celor două formații să asiste la un eveniment sportiv în aceeași sală.
În 3 februarie 2007, meciul Steaua – Dinamo la handbal masculin, programat în Sala Floreasca, nu a putut începe din cauza manisfetărilor violente ale celor două galerii, cu petarde, torțe și fumigene aruncate dintr-o parte în alta. De atunci, autoritățile nu au mai acceptat ca un eveniment sportiv Steaua – Dinamo sau invers să se mai desfășoară cu suporterii celor două cluburi în aceeași arenă. „Jandarmeria și-a dat acceptul acum pentru că noi, cluburile, am ajuns la un consens. Ambele tabere ne dorim să reînviem derby-ul, este o șansă unică să unim cele două galerii într-o sală de sport, sperăm ca totul să iasă bine”, ne-a declarat Viorel Mazilu, team-managerul echipei Steaua.
Interesul pentru acest joc în rândul fanilor este ridicat, aproximativ 4.000 de bilete fiind deja epuizate. Dinamo este echipa oaspete la acest joc și a primit 400 de bilete și două loje, în total 540 de bilete. La meci sunt așteptați peste 1.500 de suporteri vocali ai cluburilor Steaua și Dinamo. „Ei sunt gazde, vor fi mai mulți și își vor susține echipa. Și noi vom avea 400 de fani, cu siguranță se vor auzi, iar la final sperăm ca Dinamo să fie învingătoare„, a susținut Ovidiu Semen, team-managerul echipei Dinamo.
- Ambele grupări au făcut apel și pe această cale către suporteri pentru un comportament civilizat, demn de statutul pe care și l-au câștigat de-a lungul timpului.
Steaua a anunțat că porțile Sălii Polivalente se va deschide cu două ore mai devreme și au sugerat spectatorilor care vor dori să asiste la meci să vină din timp pentru a evita aglomerația de la intrări. Controlul Jandarmeriei va fi foarte riguros, la meci vor fi mobilizate multe forțe de ordine. De altfel, autoritățile și-au dat acceptul ca ambele galerii să asiste la meci, dar acesta a fost catalogat ca eveniment cu grad zero de risc!
„Cine va veni la meci va avea o impresie extraordinară și sentimente cu care nu s-a mai întâlnit într-o sală de sport. Motivația acestui joc este să vezi o sală plină de suporteri, cu o atmosferă de vis. Îmi doresc ca toți copii care cresc în proiectul > și vor asista la meci să plece cu sindromul Steaua în inimă”, a afirmat Mazilu.
- Sectoarele rezervate suporterilor dinamoviști sunt D și E, accesul în Sala Polivalentă urmând să se facă pe poarta E. Recomandarea Jandarmeriei este ca suporterii să nu vină în grup, ci individual. CS Dinamo va mai avea la dispoziție sectoarele 2 și 3, pentru familiile jucătorilor și parteneri.
Din punct de vedere sportiv, Dinamo este favorită înaintea acestui joc: este campioana en-titre și ocupă locul 2 în Liga Zimbrilor. Steaua este pe locul 7 și încă își caută drumul către partea superioară a clasamentului. Ambele echipe au șanse mari să prindă play-off-ul și să lupte, așadar, pentru titlu.
Ar mai fi de remarcat faptul că Steaua – Dinamo la handbal este prima dispută între cele două grupări din această săptămână. Cele două cluburi se vor mai ântâlni în weekend la rugby și la polo.
Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?