Replica „membrului de prim rang al FRH” în scandalul Constanța – Dinamo: „Când le-am dat un sfat care s-a dovedit util în lupta lor pentru a ajunge aici a fost tot aberant?”. Firma de pază: „Nu au rezultat vătămări corporale”. Două persoane au ajuns la spital

Informațiile după incidentele din tribună la partida HC Dobrogea Sud Constanța – Dinamo București (27-25) sunt contradictorii, conform comunicatelor oficiale oferite de cele două grupări. Printre altele, Dinamo a susținut că 100 de suporteri ai echipei au fost înghesuiți pe 70 de locuri: „Suporterii dinamoviști au fost înghesuiți pe 70 de locuri, ei fiind nu mai puțin de 100! Nu a existat zonă tampon, care să anuleze interacțiunea dintre fanii celor două echipe. Din acest motiv a și izbucnit incidentului din sectorul respectiv”.

Comunicatul integral al CS Dinamo poate fi văzut AICI

Constanța a precizat, printre altele, că a asigurat peste 160 de locuri pentru galeria echipei Dinamo: „Dorim să clarificăm încă de la început un aspect pe care mulți reprezentanți și susținători ai clubului Dinamo, printre care chiar și un membru de prim rang al Federației Române de Handbal, susțin în mod aberant și imposibil de luat în seamă, faptul că clubul nostru a pus la dispoziția galeriei dinamoviste DOAR 70 de locuri pentru 100 de persoane. Acest lucru este total fals și ușor de demonstrat din filmările publicate. Clubul nostru a asigurat un număr de peste 160 de locuri unde toți membri galeriei au avut spațiu suficient în tribune și chiar locuri libere lângă aceștia, creându-se astfel un spațiu de siguranță, fiind flancați de un cordon format din reprezentanți ai firmei de pază”.

Comunicatul integral al HCDS Constanța poate fi văzut AICI

O remarcă a clubului din Constanța, „mulți reprezentanți și susținători ai clubului Dinamo, printre care chiar și un membru de prim rang al Federației Române de Handbal, susțin în mod aberant și imposibil de luat în seamă”, a stârnit o altă reacție, cea a lui Daniel Georgescu, vicepreședinte al FR de Handbal, cel la care se face referirea respectivă.

„Îi informez pe cei de la Constanța despre faptul că înaintea meciului a existat o ședință tehnică în care au participat delegații celor două cluburi, reprezentanții Jandarmerii și firmei de pază. La respectiva ședință, gazdelor li s-a recomandat să lase o peluză goală la dispoziția suporterilor Dinamo, așa cum s-a întâmplat și la București, când fanii Constanței au fost singuri într-o peluză. Dinamo a comunicat din timp că va veni cu 100 de suporteri. Niciodată nu s-a vorbit despre 160 de locuri. De la început, observatorul le-a comunicat gazdelor că au prea puține forțe de ordine la dispoziție, adică 5 jandarmi și 15 agenți de pază. Răspunsul lor a fost să stea toată lumea liniștită, că nu vor fi probleme”, ne-a declarat Daniel Georgescu. Vicepreședintele FR de Handbal a continuat: „Când le-am dat un sfat care s-a dovedit util în lupta lor pentru a ajunge aici a fost tot aberant?”.

Din informațiile oficiale obținute de ProSport, susținute și în raportul de observare, Constanța a avut la acest joc 5 jandarmi în interior și 16 agenți de pază, dintre care cel puțin șase aveau alte sarcini: 2 poziționați la intrarea în sală, 2 care să aibă grijă de cei doi arbitri și 2 care să asigure protecția echipei oaspete. În rest, pentru cei peste 1.000 de spectatori au rămas să mai asigure ordinea doar 10 stewarzi!

Conform telegrafonline.ro, o reacție oficială a venit și din partea firmei de pază Zip Escort, cea care s-a ocupat de ordinea la această partidă:

„Referitor la evenimentele petrecute la meciul de handbal dintre HC Dobrogea Sud și Dinamo București desfășurat miercuri, 26 aprilie, în Sala Sporturilor Constanța, dorim să facem următoarele precizări:

Înainte cu câteva minute de sfârșitul partidei, în peluza ocupată de suporterii echipei Dinamo, a izbucnit un conflict spontan între un suporter al echipei locale și un grup mic de suporteri ai echipei oaspete.

În conformitate cu prevederile planului de acțiune avizat de către Unitatea de Jandarmi competentă teritorial, agenții de securitate au acționat folosind gradual, în primă fază, avertizări verbale în repetate rânduri și atenționări privind consecințele depășirii limitelor normale ale comportamentului spectatorilor în tribune în timpul unei manifestări sportive și apoi, conform procedurilor, au folosit mijloacele de intervenție specifice din dotare pentru aplanarea conflictului.

În urma intervenției profesioniste, nu au rezultat vătămări corporale asupra participanților.

Menționăm că folosirea mijloacelor de intervenție specifice în scopul aplanării conflictului a încetat imediat dupa ce acesta a fost încheiat„.

În urma incidentelor de la finalul partidei au existat însă două persoane spitalizate și alta, chiar ginerele lui Petre Cozma, tatăl regretatului handbalist, a fost resuscitat cu masca de oxigen! În galeria lui CS Dinamo au mai stat, printre alții, Florin Vasiliu, antrenor la Dinamo cu licență Master Coach, și Ștefan Demici, managerul echipei de rugby, care a călătorit la meci cu copilul.

Comisia de Disciplină a FRH ar fi trebuit să se întrunească în regim de urgență pentru a analiza incidentele de la Constanța, dar ședința s-a amânat pentru marți, ca urmare a faptului că membrii n-au avut la dispoziție toate probele și punctele de vedere.

Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului? 

.

Publicat: 29 04. 2017, 16:58
Actualizat: 30 04. 2017, 12:06