Rețeta echipei HCM Constanța în Cupa EHF. Ali Nurhan: „Clubul nu va avea probleme pe viitor”

  • Mentalitatea și coeziunea din cadrul lotului, două din argumentele Constanței pentru calificarea în această fază a cupelor europene
  • HCM Constanța și-ar dori un meci cu Lugi (Suedia) în sferturile Cupei EHF

HCM Constanța s-a calificat între cele mai bune șapte formații ale Cupei EHF, după ce a învins cu 29-25 Chambery (Franța) în ultimul meci din grupa D. Marinarii au încheiat pe locul secund după Fuchse Berlin, astfel că mâine se vor afla în urnele tragerii la sorți: Posibili adversari sunt Montpellier (Franța), Pick Szeged (Ungaria) și Lugi (Suedia). „Dorința tuturor este să ne calificăm în turneul Final 4 din Berlin, dar să vedem ce va fi la tragerea la sorți. Din punct de vedere valoric, suedezii ar fi cei mai buni adversari, dar preferăm să nu vorbim înainte”, ne-a declarat Ali Nurhan, directorul general al clubului.

Într-o perioadă în care handbalul masculin din România traversează o perioadă dificilă, HCM Constanța a obținut câteva rezultate care au ieșit din tiparele obișnuite. Această calificare în sferturile Cupei EHF este o performanță majoră, în condițiile în care a ieșit dintr-o grupă în care au evoluat reprezentate ale Germaniei și Franței. Iar în faza grupelor s-a calificat după ce a eliminat Thy Mors, o echipă dintr-un alt campionat de top, cel al Danemarcei. „Am simțit în ultima vreme o saturație de HCM Constanța. Sper însă ca toată suflarea handbalistică din România să fie alături de noi, dacă facem performanță lumea și sponsorii se vor uita mai atenți către acest sport”, a comentat conducătorul campioanei Riomâniei.

„Colectivul tehnic are meritul pentru faptul că băieții sunt prieteni”

Accederea HCM-ului în sferturile Cupei EHF are la bază și câteva lucruri importante. Detaliază Ali Nurhan: „HCM Constanța și-a schimbat mult mentalitatea în acest sezon. Băieții nu mai cedează până în ultimele secunde. S-a întâmplat de multe ori în sezoanele precedente să conducem chiar și la 5-6 goluri distanță, dar să cedăm în ultimele 10 minute. Parcă era un blestem. Acum, chiar dacă suntem conduși, avem puterea să revenim. Și cu Chambery am avut un deficit de trei goluri, dar în final am câștigat cu patru goluri. Lucrul acesta spune multe. Îmbucurător este faptul că toate rezultatele le-am obținut cu 90% jucători români”. Pe lângă mentalitate, HCM Constanța a avut și coeziune în cadrul lotului. „Meritul relațiilor de joc, a faptului că băieții sunt prieteni între ei îi revine colectivului tehnic. Antrenorii au condus la această coeziune„, a afirmat directorul general al clubului din Constanța.

HCM a avut rezultate în acest sezon în condițiile în care nu a fost ocolită de probleme. „Anul acesta au mai fost unele probleme cu salarii întârziate, însă băieții au înțeles situația, și-au văzut de treabă. Nici acum nu suntem chiar la zi, dar situația este sub control. Bugetul pe 2014 este votat”, a spus Alin Nurhan. Problemele cu DNA pe care le-a avut președintele CA, Nicușor Constattinescu, au ridicat alte semne de întrebare în privința stabilității financiare a clubului și, implicit a viitorului echipei. „I-am dedicat victoria cu Chambery. Singurele probleme ale lui Nicușor Constatinescu sunt cele legate de sănătate. Sunt convins că echipa nu va fi afectată, el va fi alături de noi. Este un luptător, iar acest spirit l-a implementat tuturor la echipă”, a conchis Ali Nurhan.

Publicat: 31 03. 2014, 13:23
Actualizat: 31 03. 2014, 13:24