După două rezultate de egalitate înregistrate pe teren propriu cu Chamberry și cu Ystads, echipa lui Kim Andersson, CSM București a obținut și prima victoria, 27-24 cu Anaitasuna. A fost și primul succes al echipei în grupele Cupei EHF, având în vedere că Stamate & Co nu au reușit să obțină puncte din deplasările făcute. De altfel, CSMB avea de luat o revanșă în fața spaniolilor, care au câștigat partida din tur, deși plecau cu șansa a doua inclusiv la casele de pariuri.
Deși calificarea în sferturi era în mare parte irosită, băieții lui Zvonko Sundovski s-au mobilizat pentru a ieși cu capul sus din cupele europene la prima participare în cupele europene. După aproximativ 15 minute de echilibru, CSM București a pus stăpânire pe joc și s-a desprins constant, până la 6 goluri, scor 16-10, cu puțin timp înaintea pauzei. Au excelat doi jucători din noul val, Nicușor Negru, care va fi convocat în premieră la naționala României, și Ionuț Iancu. Extrema stângă a reușit nu mai puțin de 6 goluri în primele 30 de minute, iar portarul a avut un procentaj de 50%.
Ionuț Iancu, de asemenea membru al naționalei României pentru barajul cu Israel în campania de la calificare la Euro, și-a menținut nivelul foarte ridicat și în partea secundă a jocului. Portarul avea să fie și omul care a intervenit decisiv într-un moment fierbinte al jocului. Pe o revenire a spaniolilor, care s-au apropiat la 2 goluri (scor 20-18, min. 44), Iancu a apărat o aruncare de la 7 metri. CSM București a prins ulterior din nou putere și s-a desprins apoi definitiv pe tabela de marcaj, 25-19 (min. 52).
La sfârșitul celor 60 de minute, formația bucureșteană a obținut o victorie meritată și chiar păstrează șanse la locul 2, după ce Chamberry a câștigat la Ystads cu 27-26. CSMB are un punct în spatele suedezilor, în timp ce formația franceză s-a calificat deja în sferturi. Astfel, meciul din ultima etapă Chamberry – CSM nu mai are nicio miză pentru gazde.
CSM București – Helvetia Anaitasuna 27-24 (16-11)
Iancu, Blazevic – portari; Milosevic 2, Militaru, Mojsovski 3, Stavrositu, Constantinescu 1, Răpciugă, Humet 5, Novanc, Kostadinovic 3, Marijanac 1, Negru 7, Rotaru 4, Ungureanu, Stamate 1. Antrenor: Zvonko Sundovski
Lorger, Hernandez Ferrer – portari; Gaston 3, Bazan, Garza, Costoya 2, Etxeberria, De Valle 1, Nadoveza 2, Kisselev, Chocarro, Goni 2, Perez, Ugarte 6, Silva 1, Castro 7. Antrenor: Fermin Ibarrola Aleman
Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER