Revenire după 4 luni! Janina Luca ar putea juca din nou pentru HCM Râmnicu Vâlcea în meciul cu Cisnădie
După circa patru luni de la operația suferită la menisc și cartilaj. Janina Luca poate reveni din nou pe teren sâmbătă, în meciul pe care echipa sa, HCM Râmnicu Vâlcea îl dispută la Cisnădie
Janina Luca a suferit o intervenție chirurgicală la începutul lunii iunie, iar acum, după patru luni de pauză, este aproape de revenirea pe terenul de handbal.
Complicația suferită la cartilajul genunchiului, unde jucătoarea încă resimte dureri, a făcut ca absența Janinei să fie una de durată.
„Am jucat cu meniscul rupt tot play-out-ul din sezonul trecut, astfel mi s-a făcut o gaură în cartilaj. La menisc joci după o lună, recuperarea cartilajului este însă cea mai dificilă, durează minim 4-5 luni. Dacă nu recuperezi cum trebuie rana din cartilaj, poate recidiva accidentarea și atunci este și mai grav. Am început antrenamentele normale, cu mingea, dar fac în continuare și forță, recuperarea musculaturii e importantă. Eu îmi doresc să revin cât mai repede, nici mie nu îmi convine să aplaud din tribună, vreau să fiu pe teren. La Vâlcea mă simt ca acasă, sunt la echipă de la înființarea ei. Cu siguranță, merg la Cisnădie cu echipa, dar nu știu dacă și cât voi juca” a spus Janina Luca.
Revenirea Janinei Luca este așteptată și de conducerea clubului, mai ales că antrenorul Fane Ștefan are foarte puține soluții la linia de 9 metri, acolo unde Vădineanu se recuperează și ea după o operație suferită la cartilajul genunchiului.
articol scris de Adi Georgescu