HCM Baia Mare s-a impus, miercuri seara, cu 24-17 în fața lui HC Zalău, într-un meci în devans din etapa a 20-a, iar în proporție de 95% și-a asigurat locul 2 în Liga Națională feminină. Implicit și prezența în preliminariile Ligii Campionilor în sezonul 2013-2014. Ambițiile grupării băimărene nu se limitează doar la acest obiectiv, echipa Melindei Geiger propunându-și să ajungă și în grupele competiției în toamnă. „Cred că suntem singurul club din România, în momentul de față, care avem la fiecare joc câte 3.000 de suporteri. Doar Oltchim mai are o asemenea medie, însă numai în Liga Campionilor. În Baia Mare, handbalul se mănâncă pe pâine, avem și un primar care ne susține, este pasionat și trăiește intens fiecare joc. Ne dorim să participăm în Liga Campionilor, nu doar să bifăm o prezență, ci chiar să facem o figură frumoasă. Intenționăm să ne întărim echipa, Geiger și Smedescu și-au dat un acord de principiu pentru a continua și din sezonul următor cu HCM”, ne-a declarat Liviu Bala, directorul executiv al HCM Baia Mare.
Gruparea maramureșeană are un obiectiv și cu bătaie mai lungă. „Ne-am propus să devenim primul club din România care câștigă în același sezon titlul atât cu echipa feminină, cât și cu cea masculină. Cred că în 2016 am putea să ne impunem cu ambele secții”, a mai spus Liviu Bala. De menționat faptul că din sezonul viitor, în care va promova și echipa masculină pe prima scenă, clubul va reveni la denumirea de Minaur, un brand care s-a impus în istoria handbalului românesc.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER