Revoluție în handbalul european cu HCM Baia Mare, CSM București și HCM Constanța

  • HCM Baia Mare și CSM București sunt dorite în Women’s Regional Handball League, o competiție în Balcani cu cele mai puternice echipe din zonă.
  • HCM Constanța a fost invitată în SEHA League. Veszprem sau Pick Szgede sunt așteptate, la rândul lor, să se alăture într-o întrecere cu Vardar Skopje, Metalurg Skopje și Croația Zagreb.
  • Aceste competiții ar putea crește în valoare în următorii ani, să producă tot mai mulți bani.

Competițiile din handbalul european tind să se transforme major în anii ce vor veni, miza fiind creșterea interesului pentru această disciplină, dar și transformarea într-un business menit să producă și bani, nu numai să consume. Liga Campionilor și Cupa EHF suferă modificări de la un sezon la altul în dorința de a găsi formatul ideal, iar Campionatele Europene s-ar putea desfășura din 2020, dacă nu chiar din 2018, cu 24 de naționale la start, cu două sau trei țări organizatoare. Pe lângă aceste întreceri de top, în zona Balcanică se ridică alte două competiții, care ar putea fi în anii ce vor veni concurente serioase pentru cupele Europene. De ce nu, pe viitor să fie un fel de KHL la hochei, care cooptează echipe din tot mai multe țări.

La feminin, formații precum Buducnost, Vardar Skopje, Krim Ljubljana și Podravka Koprivnica participă în Women’s Regional Handball League, o întrecere în Balcani cu rivalități. Aceste cluburi au aderat la o astfel de competiție și pentru că pe plan intern nu au adversari care să le țină în priză pentru cupele europene. Acest proiect se vrea însă dezvoltat, intențiile fiind prezentate în Budapesta, la sfârșitul săptămânii trecute, cu ocazia turneului Final 4 al Ligii Campionilor. Concret, organizatorii WRHL își doresc o ligă mult mai puternică, iar țina pentru viitoarele sezoane este să coopteze cele mai puternice echipe din Ungaria și România.

HCM Baia Mare și CSM București sunt echipele țintă pentru competiția respectivă, având în vedere că proiectele celor două grupări au făcut înconjurul Europei.

Buducnost și Vardar Skopje au ajuns în turneul Final 4 de la Budapesta în acest sezon. Echipele din Balcani au câștigat teren în raport cu formațiile din Nordul Europei, iar o explicație ar fi și meciurile tari pe care le susțin în WRHL

Echipe direct acceptate în play-off?

În momentul de față există o mare problemă, faptul că formațiile românești nu pot participa pe mai multe fronturi, campionat, cupă, Europa și WRHL. În întrecerea Regională ar însemna cel puțin un plus de 14-18 meciuri. Soluția ar fi ca reprezentantele României să fie scutite să participe în sezonul regulat al Ligii Naționale și să fie acceptate direct în play-off. În acest caz ar trebui însă să primeze clasamentul ultimei stagiuni, iar pe baza rezultatelor primele echipe clasate să fie lăsate să joace în WRHL League.

Într-o situație similară este și HCM Constanța, echipă care a fost invitată să participe din sezonul următor în SEHA League, o competiție sponsorizată de Gazprom. În acest sezon, în liga respectivă au participat 10 formații din șapte țări, cele mai importante fiind Vardar Skopje, Metalurg Skopje și RK Zagreb. Pe lângă HCM Constanța, alte echipe de top din Europa au fost invitate să se alăture acestui proiect, precum Veszprem, Pick Szeged, Celje Lasko, Gorenje sau Cimos Koper. În acest caz, interesul pentru participarea campioanei României în SEHA League a fost confirmat și de președintele FRH, Alexandru Dedu. „Eu sunt pentru această ligă, pentru că acolo ar participa echipa care are cei mai mulți jucători la națională, HCM Constanța. O să vedem care sunt criteriile pentru ca o echipă românească să poată participa în această competiție. Vom face demersurile pentru a participa în sezonul viitor, dacă nu, în următorul”, a mai spus Dedu.

SEHA League a ajuns deja la a treia ediție, titlurile fiind câștigate până în prezent de Vardar Skopje (2012, 2014) și Croația Zagreb (2013).

Cum ar putea însă campioana României să participe și în SEHA League și în Liga Națională? Soluția a fost oferită chiar de Alexandru Dedu: „Singura posibilitate pentru o echipă românească să poată participa în Seha League, este să fie acceptată direct în play-off. Dar asta e o hotărâre a federației. Să vedem dacă îndeplinim condițiile și vom fi acceptați și pe urmă o să adaptăm sezonul competițional, astfel încât să facilităm echipei campioane să participe în Seha League”. Cazul ar fi similar cu WRHL League.

Publicat: 07 05. 2014, 19:42
Actualizat: 07 05. 2014, 19:43