Trei meciuri din cele șase ale rundei a VIII-a din Liga Națională de handbal feminin au avut loc sâmbătă, două fiind amânate, iar unul fiind disputat în devans.
Rezultatele înregistrate în partidele de sâmbătă sunt următoarele: Dunărea Brăila-Universitatea Neptun Constanța 24-19, CSM Cetate Devatrans-HCM Roman 24-24 și SCM Craiova-CSM Ploiești 28-24.
În devans s-a jucat meciul dintre „U” Jolidon Cluj-HCM Râmnicu Vâlcea, scor 37-22, din cauză că formația ardeleană joacă la finalul săptămânii ambele manșe din turul trei al Cupei EHF, cu AC PAOK.
De asemenea, două partide sunt amânate, între HC Zalău și CSM București, pentru 13 noiembrie, respectiv între Corona Brașov și HCM Baia Mare, pentru 14 noiembrie.
HC Zalău a jucat sâmbătă manșa tur din turul trei al Cupei EHF, cu DHK Banik Most, iar Corona Brașov a disputat partida din turul trei al Cupei Cupelor, cu Lokomotiva Zagreb, în timp ce HCM Baia Mare evoluează, duminică, în grupele Ligii Campionilor, cu Thuringer HC.
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER