Robert Licu a oferit detalii din interior despre decăderea bruscă a handbalului la nivel mondial. Soluții de redresare? „Este vorba despre o viziune aici și de faptul că trebuie să pui suflet în chestia asta. Nu merge cu povești!”

Robert Licu este unul dintre handbaliștii uriași pe care i-a avut România după 1990. Interul dreapta a făcut parte din echipa națională care a câștigat ultima medalie la un turneu final, bronz la Campionatul Mondial din 1990. Fostul mare jucător, în prezent antrenor la Rapid București (feminin), a trăit din interior și decăderea handbalului românesc la masculin. Azi, naționala masculină nu s-a calificat la Euro 2020 în condițiile în care Federația Europeană a mărit numărul de participante la 24. Practic, România este singura mare națională din trecut care nu a ajuns acolo.

Într-un interviu amplu pentru Pariurix.com, Robert Licu a povestit cum a ajuns România dintr-o națiune de elită, care se bătea cu Suedia, Rusia și ex-Iugoslavia pentru supremație, să nu mai conteze deloc la nivel internațional: „Nu aș vrea să supăr pe nimeni, dar și în ’96-’97 au fost câteva decizii luate greșit. Antrenori care de multe ori nici nu știu cum erau numiți. Mă intrigă faptul că de au trecut aproape 25 de ani și exact problemele pe care Vali Ghionea le-a spus în urmă cu câteva săptămâni, bineînțeles mult mai grave, sunt și azi actuale. Ce însemna bilete de avion, de fapt nu le primeam, ne întâlneam în aeroport. Cei din Germania ne-am întâlnit, de exemplu, la Frankfurt să luăm biletele și nu erau. Și noi trebuia să fim în cantonament, pentru că peste câteva zile aveam joc. Bilete de avion, de tren, neplătite și așa mai departe. Cazări în hoteluri modeste, frig în săli. Păi să vă mai spunem că la Campionatul Mondial din Islanda am ajuns noaptea pe la 2:00 și a doua zi aveam meci la ora 14:00 cu Germania? Credeți că este normal așa ceva la un Campionat Mondial? Și vârful a fost, dacă pot spune așa, faptul că unii dintre noi s-au accidentat tocmai din cauza acestor condiții de pregătire, de deplasare. Dedu – foarte grav cu genunchiul, Prisăcaru – operație la cot, eu – ruptură musculară.

I-am rugat (n.r. referire la federație) să îmbunătățească condițiile de joc, de antrenament, de cantonament, de deplasare și în primul rând să ne ofere niște asigurări de sănătate. Nefiind în Uniunea Europeană pe vremea aceea, nici asigurările din Germania nu puteau să ne suporte nouă problemele financiare. Când te accidentai pentru 3 luni, 6 luni, erai pe undeva la mila lor să-ți dea și ție ceva bani. Asigurările de acolo nu puteau plăti că tu te accidentai la națională. Noi am cerut ceva de genul acesta, federația a spus că așa ceva nu se poate, nu a luat-o în serios. Astfel, principalii jucători de la echipa națională am decis să nu mai venim…

Cu vreo doi ani înainte, au luat tot așa o decizie, să schimbe toată generația, deși la lot erau jucători încă tineri, de 26-27 ani. Au fost niște decizii catastrofale. Îmi aduc aminte, tot așa la o calificare, au spus că schimbă toată generația și că vor juca doar cu sportivii din țară. Au renunțat la Toacsen, la Prisăcaru, la Răduță, la nume grele care activau în străinătate. De afară m-au mai chemat doar pe mine și cred încă un jucător. Așa ceva ni s-a părut aberant. Băieții nu aveau 30 de ani sau mai mult, să spui că renunți la ei, erau jucători tineri. Așadar, atunci am renunțat în bloc la echipa națională. Cinci-șase jucători din primul șapte, ei au spus că vor miza pe ceilalți și clar că nu aveau cum să mai facă rezultatele. Atunci, handbalul a avut o cădere și mai mare”.

Robert Licu a vorbit și despre modul cum România ar putea reveni în elită la masculin. Bineînțeles, nu acyum, ci peste vreo 10 ani: „Evident, era nevoie de o strategie, de o viziune, lucru pe care l-am spus acum, când am candidat a doua oară (n.r. – 2018, contra lui Alexandru Dedu și a Narcisei Lecușanu). Este vorba despre o viziune aici și de faptul că trebuie să pui suflet în chestia asta. Nu merge cu povești! Pui suflet, pui cunoștințele tale? Atunci, da, poți! Nu pui suflet, nu pui cunoștințele tale, nu-ți vezi decât interesele scurte, alea până la vârful bocancului? Nu o să ajungi niciodată acolo unde eventual am putea să mai accedem!”

  • „Nu am nimic împotrivă, să vină antrenori și de afară, dar să fie sută la sută conectați la ce înseamnă handbalul românesc. Dar asta este foarte greu, pentru că îți ia foarte mult, trebuie să stai aici zi de zi. Și atunci, trebuie să înțelegi mentalitatea, să înveți limba. Am mai spus, în Germania nu te primește dacă nu știi limba ca antrenor. Nu sunt antrenori în Germania care nu știu limba. Înveți limba, înțelegi mentalitatea, înțelegi glumele, te încadrezi în societate. Nu merge să vii aici, iar după doi ani să nu știi să spui nici mulțumesc în limba română”, Robert Licu
  • „Spuneți-mi unii care au adus numai antrenori străini și au ridicat handbalul doar cu respectivii. Care este națiunea aceea? Știu cum au crescut egiptenii pe lângă noi. Îi băteam când și cum voiam, iar acum ne bat ei cum vor. Au adus un antrenor neamț, a stat până la 2-3 ani, după care au încercat ușor-ușor să-i bage pe antrenorii lor. Mai vedeți acum la Egipt, la Tunisia că sunt antrenori de altă naționalitate? Ai nevoie de o masă de antrenori pentru a ridica o națiune. Cu un antrenor, cu doi, nu ai cum”, Robert Licu

Întreg interviul lui Robert Licu poate fi citit AICI

 

Publicat: 29 06. 2019, 15:12
Actualizat: 29 06. 2019, 15:13