Româncele, campioane prin Europa

Româncele, campioane prin Europa
  • Publicat:
  • Actualizat:

Sezonul 2008-2009 este pe final, mai multe întreceri interne din Europa desemnându-și deja campioanele. Jucătoare din România care și-au dorit să evolueze peste hotare și-au demonstrat valoarea, iar drept răsplată au primit "coronițe" și se pregătesc să ia startul în viitoarea ediție a Ligii Campionilor (preliminarii sau chiar direct grupe).

În Islanda, echipa Stjarnan, în traducere Steaua, avându-le protagoniste pe ex-constănțeanca Alina Petrache și portarul naționalei, Florentina Stanciu, a câștigat deja titlul. Cele două jucătoare, care activează de sezoane bune în handbalul scandinav, au condus pe Stjarnan spre al treilea titlu consecutiv. Stjarnan a câștigat cu 3-0 meciul din finala play-off cu Fram Reykjavik, Alina Petrache înscriind, spre exemplu, 27 de goluri în cele trei jocuri.

La mijlocul acestei săptămâni s-a decis și campioana Ungariei: Gyor. În fapt, finalista Ligii Campionilor și-a păstrat supremația în țara vecină, de necontestat în ultimii ani. Merite au și cele trei românce: Simona Spiridon, Gabriela Rotiș și Aurelia Brădeanu. Până la finalul sezonului a mai rămas o etapă de disputat, dar Gyor are un avans de patru puncte în fața rivalei Ferencvaros.
 

Paula Ungureanu, ca și portarul Oltchimului din sezonul viitor, revine în România cu titlul luat în Croația cu Podravka, în timp ce Cristina Vărzaru (Viborg, Danemarca), Paula Olivia Costache (Metz, Franța) sau Cristina Mihai (Itxako) au șanse foarte mari de a deveni campioane cu echipele la care activează.


Robert Benția

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ora de vară. Dormim cu o oră mai puțin. Când are loc trecerea la ora de vară
Ora de vară. Dormim cu o oră mai puțin. Când are loc trecerea la ora de vară
Greșeala care l-a dat de gol pe Cezar Ionaşcu! Ce făcea atunci când soția nu era acasă
Greșeala care l-a dat de gol pe Cezar Ionaşcu! Ce făcea atunci când soția nu era acasă
Doliu imens în România! Un mare fotbalist și antrenor a murit fulgerător
Doliu imens în România! Un mare fotbalist și antrenor a murit fulgerător
Scenariu „fascinant” pentru CM 2030: fiul lui Ronaldo și fiul lui Messi, colegi la națională!
Scenariu „fascinant” pentru CM 2030: fiul lui Ronaldo și fiul lui Messi, colegi la națională!
Bombă în Superliga! Ovidiu Burcă, OUT de la Oţelul! Gălăţenii au două nume pe lista înlocuitorilor
Bombă în Superliga! Ovidiu Burcă, OUT de la Oţelul! Gălăţenii au două nume pe lista înlocuitorilor
Nu e Tony da Silva! Oţelul Galaţi a bătut palma cu noul antrenor. Un tehnician cu experienţă îl va înlocui pe Ovidiu Burcă
Nu e Tony da Silva! Oţelul Galaţi a bătut palma cu noul antrenor. Un tehnician cu experienţă îl va înlocui…
Transformarea celei mai sexy artiste de la noi! A încins internetul cu imaginile senzuale, după ce a slăbit enorm
Transformarea celei mai sexy artiste de la noi! A încins internetul cu imaginile senzuale, după ce a slăbit enorm
Fără ZILE LIBERE de sărbători legale. Vestea care îi înfurie pe angajaţi
Fără ZILE LIBERE de sărbători legale. Vestea care îi înfurie pe angajaţi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Dacă ar fi numai cu 5 centimetri mai lungă, eu aş fi regele!
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Dacă ar fi numai cu 5 centimetri mai lungă, eu aş fi regele!
Trucul prin care apartamentele sunt vândute mai scump. Iancu Guda:
Trucul prin care apartamentele sunt vândute mai scump. Iancu Guda: "Cea mai mare capcană"
Cel mai BĂTRÂN lac de pe Pământ! Puțini știu că aici...
Cel mai BĂTRÂN lac de pe Pământ! Puțini știu că aici...
Imagini rare cu Valentin Ceauşescu. Singurul fiu în viaţă al soţilor Ceauşescu a izbucnit în plâns în public
Imagini rare cu Valentin Ceauşescu. Singurul fiu în viaţă al soţilor Ceauşescu a izbucnit în plâns în public
Clipe terifiante pentru cea mai sexy concurentă de la Insula Iubirii! 'A fost cel mai oribil lucru din viața mea, nu doresc așa ceva nici dușmanilor mei!'
Clipe terifiante pentru cea mai sexy concurentă de la Insula Iubirii! 'A fost cel mai oribil lucru din viața mea,…
România a pierdut o mare actriță. A refuzat să rămână la Hollywood. O femeie absolut superbă
România a pierdut o mare actriță. A refuzat să rămână la Hollywood. O femeie absolut superbă
"Nu-l găsea bunica prin casă și..." - Ce s-a întâmplat, de fapt, cu Nicolas, băiețelul de nici patru anișori care…
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
VIDEO: Death Stranding 2: On The Beach a primit data de lansare! Ce bonusuri aduc edițiile speciale ale jocului
VIDEO: Death Stranding 2: On The Beach a primit data de lansare! Ce bonusuri aduc edițiile speciale ale jocului
Cât costă Dacia Duster III cu motor pe motorină, versiunea pe care România nu o primește?
Cât costă Dacia Duster III cu motor pe motorină, versiunea pe care România nu o primește?
Preparatul neobișnuit pe care îl consumă Cristiano Ronaldo pentru a se menține în formă la 40 de ani. Ce planuri are
Preparatul neobișnuit pe care îl consumă Cristiano Ronaldo pentru a se menține în formă la 40 de ani. Ce planuri…
×