România a anunțat o schimbare în lot pentru meciul din această seară cu Ungaria, în grupa principală la Euro 2020. Tricolorele au un bilanț pozitiv în partidele directe din ultimii 4 ani

Handbalistele Romaniei la imn in meciul de handbal feminin dintre Romania si Croatia din cadrul Campionatului European 2020, disputat in Sydbank Arena din Kolding-Danemarca, joi, 10 decembrie 2020. © FOTO:Sorin Pana/Sport Pictures

România își continuă luni (ora 21:30) parcursul la Euro 2020, cu un meci împotriva Ungariei, în grupa principală de la Kolding. Pentru acest joc, staff-ul tehnic a anunțat și o schimbare în lot: intră Ana Maria Țicu, iese Alexandra Dindiligan.

România a anunțat o schimbare: a ieșit o extremă, a intrat un centru

Ana Maria Țicu a suferit o entorsă la genunchi în meciul de debut cu Germania (19-22), astfel că a devenit indisponibilă pentru următoarele partide. Conducătorul de joc de la SCM Craiova a evoluat doar 1 minut și 43 de secunde în întâlnirea respectivă. Handbalista se află la turneul final de debut.

Țicu cu intră în locul Alexandrei Dindiligan, o altă handbalistă cu puține minute în teren în primele patru jocuri. Extrema de la HC Zalău a adunat în total 18 minute. Doar Ana Maria Savu și Ana Maria Măzăreanu au jucat mai puțin până acum.

România și Ungaria sunt singurele reprezentative dintre cele 12 calificate în Main Round cu zero puncte. Cine câștigă, va fi cel puțin între primele 10 naționale la acest turneu final. Ambele naționale au ieșit însă din lupta pentru calificarea în semifinale.

Zilele trecute, Cristina Neagu a susținut că nu crede naționala României este o echipă doar de o victorie la acest turneu final: „Meciul cu Ungaria este foarte important pentru noi în primul rând ca și echipă. Ne dorim să mai obținem puncte în această grupă principală. Chiar nu cred că putem fi o echipă care poate câștiga un singur joc la acest turneu final. Încercăm să strângem rândurile, să facem o partidă bună contra Ungariei și să câștigăm”. Pentru a obține al doilea succes, acum ar fi cel mai bun moment pentru România, pentru că următorul joc cu Olanda vine la aproximativ 16 ore distanță de la terminarea disputei cu Ungaria.

Este clar că este un meci între două echipe care nu au îndeplinit ceea ce și-au propus atunci când au ajuns aici, însă va fi un joc dificil. Un joc cu Ungaria este mereu special din mai multe puncte de vedere. Sincer, lucrurile pe care mi le doresc la meci este să arătăm mai bine decât am făcut-o până acum, pentru că în acest turneu cred că am jucat o repriză cu Polonia și una cu Norvegia, dacă ar fi să privim lucrurile real”, a declarat și Eliza Buceschi.

România și Ungaria au fost adversare la alte trei turnee finale în ultimii 4 ani. La Euro 2016, naționala s-a impus cu 29-21, Ungaria a egalat la Euro 2018, când a învins România cu 31-29, într-un joc de coșmar pentru Neagu, care s-a accidentat grav și a lipsit ulterior pentru aproape 11 luni. Totuși, după acel rezultat, tricolorele au mers mai departe, în semifinale. În fine, la Mondialul din 2019, Cristina Neagu a avut ultimul cuvânt, a adus victoria în ultima secundă, cu 28-27.

Publicat: 14 12. 2020, 13:52