România a învins și Olanda „mare” în ultimul meci al turneului amical de la Eindhoven
- Naționala României a încheiat cu o victorie turneul amical de la Eindhoven, după ce a învins prima reprezentativă a țării gazde cu 24-23, cu un gol înscris în ultima secundă de Eliza Buceschi.
Venirea lui Ambros Martin pe banca tehnică a României a venit ca un șoc, iar acest lucru s-a resimițit chiar și la primul joc al tricolorelor în Olanda, 19-23 cu Serbia, după ce au fost conduse și la 11 goluri diferență. Dar de la zi la zi, lucrurile au început să se așeze cu noul selecționer pe banca tehnică, iar acest lucru s-a văzut și în evoluția naționalei. După 32-25 cu Olanda B, România a învins și prima reprezentativă a acestei țări cu 24-23.
Nici la acest joc, naționala nu a contat pe Cristina Neagu, dar și pe alte jucătoare exponențiale, precum Paula Ungureanu și Melinda Geiger. De asemenea, Oana Manea a intrat pe parcurs, iar Chiper și Dedu au evoluat destul de puțin. Este adevărat, nici Olanda nu a avut câteva piese important, precum Broch, Polman și Groot.
Tot mai implicat în viața echipei naționale, Ambros Martin a schimbat destul de des echipa pe parcursul partidei cu Olanda, vrând să vadă la lucru cât mai multe variante. Astfel, în atac, spaniolul a încercat mai multe „triplete” la linia de 9 metri, fie cu Perianu și Buceschi în echipă, fie cu Buceschi sau Laslo, fie cu Laslo și Buceschi. Surpriza plăcută a acestei partide a fost Laura Popa, care a marcat în momente importante ale jocului.
Punctul forte al echipei a fost însă sistemul defensiv, unde Gabriella Szucs și Gabriela Perianu au închis bine culoarele în multe momente ale jocului. Partida a fost destul de echilibrată, iar diferența maximă în meci a fost de maximum 3 goluri, 10-7 pentru Olanda. România a început bine ambele reprize, la fel de bine le-a și terminat.
Jocul a fost decis în ultima secundă, de Eliza Buceschi, care a marcat dintr-o aruncare de la 7 metri. Noile reguli ale handbalului au fost motive de discuții și la acest joc. Cu 8 secunde înainte de final, Olanda a avut mingea, dar a scăpat-o în atac, România a recuperat în apărare, dar în momentul în care a vrut să arunce spre poarta părăsită, adversara a faultat. După îndelungi parlamentări, naționala a beneficiat de un 7 metri, transformat … de două ori de Buceschi. România încheie așadar turneul de la Eidhoven cu o prestație încurajatoare, în condițiile în care nu a avut mai multe jucătoare de bază.
România – Olanda A 24-23
Au înscris pentru România: Buceschi 6, Perianu 4, Udriștoiu 4, Popa 3, Chintoan 2, Laslo 2, Manea 1, Chiper 1, M. Neagu 1
Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?