România a obținut a doua victorie la Campionatul Mondial de tineret. Fetele lui Gheorghe Tadici au învins Paraguay la 16 goluri diferență. Cele mai importante jucătoare au fost menajate pentru Olanda
Naționala feminină de tineret (sub 20 de ani) a obținut a doua victorie la Campionatul Mondial din Ungaria, după ce a învins Paraguay cu 41-25 (16-13). Selecționerul Gheorghe Tadici a utilizat mai mult jucătoarele care au evoluat mai puțin în prima partidă cu Japonia.
România este în grafic la Debrecen după primele două jocuri, realizând maximum de puncte, așa cum, de altfel, se aștepta toată lumea. După o victorie cu mari emoții obținută în fața Japoniei, tricolorele s-au impus la pas în fața celei mai slabe echipe din grupă, Paraguay.
În primele 30 de minute, România nu a reușit totuși să se desprindă la o diferență mai mare de 3 goluri. Fără Sorina Tîrcă, Daria Bucur și Raluca Petruș, menajate tot meciul, Andreea Tecar și Alexandra Severin au fost cele mai periculoase jucătoare din tabăra tricoloră, cele două fete marcând 10 din cele 16 goluri ale echipei.
Paraguay s-a ținut bine în prima repriză, dar în partea secundă a fost un adevărat galop de sănătate al fetelor antrenate de Gheorghe Tadici, care au câștigat repriza cu 25-13. Au marcat aproape toate jucătoarele care au intrat în teren, Andreea Popa și Bianca Berbece fiind remarcatele echipei în această perioadă.
România s-a impus cu 41-25 în fața statului Paraguay, dar greul abia acum urmează. Joi, de la 19:00, naționala de tineret va înfrunta Olanda într-un meci de care ar putea depinde întreg parcursul la Campionatul Mondial.
România – Paraguay 41-25 (16-13)
Lung, Hosu, Kelemen – portari; Nichitean 1, Severin 7, Berbece 10, Badea 3, Stîngă, Tîrcă, Mihart, Popescu 2, Petruș, Bucur, Banciu 3, Popa 8, Tecar 7
Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?