România a pierdut cu Germania în a doua partidă la Campionatul European de tineret. Băieții lui Sandu Iacob au făcut față cu brio unei favorite la medalii
Naționala masculină de tineret U20 a cedat cu 30-25 în fața Germaniei, într-un meci din Grupa A a Campionatului European din Slovenia. În ciuda acestui rezultat, băieții lui Sandu Iacob păstrează șanse de calificare în turneul 1-8. Partida decisivă este duminică, de la ora 16:00, în compania Suediei.
România a reușit să facă o altă partidă bună la turneul final, chiar dacă după 60 de minute cu Germania a fost nevoită să se recunoască învinsă. Până la urmă, experiența adversarei în turneele finale a făcut diferența.
Tricolorii au fost la conducere în primele minute, grație lui Călin Căbuț care continuă să crească de la meci la meci. Jucătorul de la Minaur a rezolvat două acțiuni unu la unu, iar România s-a desprins la 3-1 (min. 4), în condițiile în care a ratat și un 7 metri prin Ionuț Broască. Germania a avut însă o reacție imediată și pe câteva repuneri foarte rapide a preluat conducerea. Băieții lui Sandu Iacob nu au reușit să-și blocheze adversarii pe repliere, iar Germania s-a desprins la 8-4 (min. 11), motiv pentru România să solicite time-out.
Tricolorii au avut câteva momente de a reveni puternic în joc, linia de 9 metri cu Hanțaru, Căbuț și Buzle reușind să-și pună în dese rânduri adversarii în dificultate. De fiecare dată însă când România s-a apropiat de Germania, i-a lipsit parcă ceva să restabilească și egalitatea. Astfel de situații au fost la 9-10 (min. 18), la începutul părții secunde la scorul de 15-17 sau în minutul 52, când tabela indica 23-26, iar băieții lui Sandu Iacob au avut atacul.
Dragoș Hanțaru a dat golul meciului, în ultima secundă a primei reprize, de la 9 metri cu zid în față, portarul Rusu a avut și cu această ocazie 14 intervenții utile, în timp ce Buzle și Căbuț au fost principalii oameni de gol ai echipei României. Germania a fost însă echipa mai bună, având și o bancă de rezerve mai lungă, motiv pentru care s-a impus cu 30-25.
După 120 de minute de joc la Campionatul European, România a depășit deja așteptările și a ajuns la ultimul meci din grupă în situația de a evolua pentru calificarea între cele mai bune 8 echipe ale Europei. Acolu unde naționala U20 nu a mai ajuns din 2008, când pentru națională jucau Șimicu, Stănescu, Asoltanei & Co
România – Germania 25-30 (15-17)
Rusu, Niculai – portari; Andrei 1, Broască 1, Buzle 6, Căbuț 7, Drăgan, Fekete, Hanțaru 4, Ionescu 1, Kereki, Makaria, Mihaly 1, Pințoiu 1, Pop 1, Susanu 2
Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?