România a pierdut și al doilea joc în fața Danemarcei, scor 21-26

Redactor:
Marius Hutu
România a pierdut și al doilea joc în fața Danemarcei, scor 21-26
  • Publicat:
  • Actualizat:

România a pierdut și al doilea joc amical cu Danemarca, fiind învinsă în această seară cu 26-21 la Horsens. După primele 25 de minute de joc foarte bune, tricolorele au cedat inițiativa. Gazdele au intrat la cabine cu 12-10. În partea secundă, trupa lui Gheorghe Tadici a avut o evoluție inconstantă. A egalat la 13-13 (min. 39), dar câteva minute mai târziu s-a văzut condusă cu 18-14 (min. 46). Naționala a arătat că are potențial și a revenit din nou la 17-18 (min. 49). În ultimele opt minute, România a scăpat însă jocul de sub control, iar gazdele s-au desprins la 26-20. Pe final, tricolorele au mai înscris o dată. 

Naționala va reveni mâine seară acasă, iar apoi va pleca direct la Cheile Grădiștei, într-un cantonament de trei zile. La sfârșitul săptămânii viitoare, Tadici & Co vor juca la Paris, cu Franța, Japonia și Tunisia. Primul meci la Campionatul Mondial este pe 7 decembrie, cu Tunisia, joc care se va disputa la Novi Sad.

UPDATE 19:35: Danemarca a înscris de două ori în inferioritate numerică și s-a distanțat pentru prima dată la cinci goluri, 25-20 (min. 58)


UPDATE 19:29: Line Jorgensen și Burgaard au desprins Danemarca din nou la trei goluri (21-18, min. 53). Gheorghe Tadiici a cerut time-out


UPDATE 19:25: România revine în joc în numai patru minute (18-17 pentru gazde), Marin marchează de două ori


UPDATE 19:21: Diferență maximă pentru Danemarca în minutul 45, scor 18-14


UPDATE 19:19: Pitlyck cere time-out după ce Dincă înscrie pe contraatac pentru 16-14


UPDATE 19:15: La 15-13 pentru gazde, Poulsen apără un șapte metri al Cristinei Neagu. România este în superioritate numerică, dar încasează încă un gol de la Fisker.


UPDATE 19:12: De 9 minute a avut nevoie România pentru a restabili egalitatea la 13-13, prin golul înscris de Chiper.


UPDATE 19:10: Tadici a schimbat extremele după pauză, Brădeanu și Dincă au redus diferența la 12-13 (min. 34). Pintea a văzut două minute, iar Paula Ungureanu a aparat a treia aruncare de la 7 metri, a ratat Norgaard.


UPDATE 18:50: Paula Ungureanu, Oana Manea și Luciana Marin au fost cele mai bune jucătoare din tabăra României în primele 30 de minute. Manea și Neagu au înscris cele mai multe goluri, câte trei, toate reușitele Cristinei fiind însă din aruncări de la șapte metri. Ungureanu a aparat două aruncări de la șapte metri ale Danemarcei. La capitolul eliminări, scorul a fost egal în prima parte, scor 2-2.


UPDATE 18:45: România a început perfect și meciul secund cu Danemarca, iar după 6 minute s-a desprins la 3-1. Meciul de azi a semănat în prima parte oarecum cu cel de ieri, din moment ce Pitlyck a cerut din nou time-out la 6-3 pentru România. Singura diferență este că selecționerul danez a cerut pauză cu șase minute mai târziu față de ziua de ieri, în minutul 15. Meciurile au semănat până spre minutul 21, când România a avut 7-3 și 8-5. Danemarca a egalat la 9-9 în minutul 25 și chiar s-a desprins la 12-9 cu câteva secunde înainte de finalul primei părți. Manea a redus însă diferența, iar la cabine s-a intrat cu 12-10.


UPDATE: Gheorghe Tadici a început cu următorul „7”: Ungureanu – Ardean, Manea, Pîrvuț, Perianu, Brădeanu, Țăcălie; De partea cealaltă, Jan Pytlick a trimis la început următoarea formulă: Poulsen – Fisker, Thorsgaard, Ostergaard, Stine Jorgensen, Kristiansen, Line Jorgensen


Cu exact două săptămâni înaintea primului meci de la Campionatul Mondial cu Tunisia, naționala feminină de handbal a disputat în această seară, la Sondenborg, prima partidă de verificare în compania Danemarcei. La casele de pariuri, gazdele au pornit ca favorite, însă aproximativ trei sferturi de joc România a fost vioara întâi. Până la urmă, Danemarca a întors meciul și s-a impus cu 23-22.

Gheorghe Tadici a început partida cu cea mai experimentată formulă pe care a avut-o la dispoziție, adică cu Paula Ungureanu (portar) – Ardean, Manea, Nechita, Neagu, Brădeanu, Țăcălie. Pe apărare, Pintea a înlocuit-o pe Oana Manea, iar ceva mai târziu Țăcălie a jucat apărare, iar Marin ori Perianu în atac. De partea cealaltă, Jan Pitlyck a pornit partida cu următorul șapte: Poulsen (portar) – Norgaard, Gravholt, Ostergaard, Stine Jorgensen, Kristiansen, Line Jorgensen. La primele atacuri, gazdele au fost în avantaj, dar linia de 9 metri dezinvoltă, cu Aurelia Brădeanu și Cristina Neagu, a adus România în avantaj după șapte minute. După alte două minute, Jan Pitlyck a fost forțat să ceară time-out, în condițiile în care tricolorele s-au desprins la 6-3. Indicațiile selecționerului danez nu au putut fi puse în practică întrucât România a continuat să joace la un nivel foarte ridicat. Paula Ungureanu a închis poarta, defensiva României nu a lăsat niciun culoar, iar Marin și Neagu au asigurat un avantaj de 8-3 (min. 13). Pe fondul a două eliminări în tabăra țării noastre, Danemarca a prins o gură de oxigen și a revenit la 9-11 (min. 24). Situația raportului de forțe s-a schimbat însă în ultimele minute, când gazdele au avut două eliminări, iar  Neagu a marcat în alte două rânduri (n.r. cinci goluri în total în prima repriza). La pauză, România a condus cu 13-9, după 30 de minute promițătoare, în care a încercat vreo 3-4 formule la 9 metri, inclusiv cu Perianu și Marin.

De la plus patru la minus patru

În repriza a doua, Gheorghe Tadici a decis să o țină pe Cristina Neagu pe bancă, iar treptat a încercat să opereze cât mai multe modificări în echipă. Vreo 10 minute, România a continuat să se mențină la un avantaj de 2-3 goluri, însă atacul parcă n-a mai avut aceeași clarviziune. O pasă neagră de vreo opt minute a tricolorelor a fost suficientă pentru Danemarca pentru a prelua conducerea și chiar să se distanțeze. Gazdele au egalat la 16-16 în minutul 44, iar peste alte șase minute s-au desprins la 19-16. Un gol înscris de Chiper a întrerupt o perioadă nefastă, însă doar pentru moment întrucât nordicele și-au mărit avantajul la 21-17 (min. 54). În 13 minute, România a marcat un singur gol. Naționala a salvat însă finalul și a redus din diferență până la 20-21 în minutul 57, cu goluri marcate de Chiper, Zamfir și Manea. Aceeași diferență care s-a înregistrat și la final: 23-22.

Evoluția scorului: 1-0 (min. 1), 1-1, 2-1, 3-4 (min. 7), 3-8 (min. 13), 5- 8 (min. 15), 8-10 (min. 22), 9-12 (min. 26), PAUZĂ‚: 9-13; 11-14 (min. 35), 13-15 (min. 39), 16-16 (min. 44), 17-16 (min. 46), 18-16 (min. 48), 19-16 (min. 50), 21-17 (min. 54), 21-19 (min. 56), 21-20 (min. 57), FINAL: 23-22

Selecționerul Gheorghe Tadici s-a declarat mulțumit de evoluția elevelor sale: „A fost un test reușit, sunt mulțumit cum s-au angajat fetele. Începe să se clarifice problemele înainte de Mondiale. Puteam obține un rezultat și mai bun dacă în repriza a doua nu jucam mai mult în cinci. Am avut vreo patru eliminări, plus vreo trei greșeli ale noastre”.

Pentru România au marcat: Neagu – 5, Brădeanu – 3, Manea – 2, Chiper – 2, Ardean – 2, Perianu – 2, Pintea – 1, Țăcălie – 2, Zamfir – 1, Nechita – 1, Marin – 1

Meciul doi dintre Danemarca și România este programat mâine, ora 18:10, la Horsens

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING! Doliu în trupa Proconsul! A murit Vali Petricenco
BREAKING! Doliu în trupa Proconsul! A murit Vali Petricenco
E scandal după ”lupta secolului”, Fury – Usyk! ”O mizerie absolută!”
E scandal după ”lupta secolului”, Fury – Usyk! ”O mizerie absolută!”
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar 5 kilometri până ajungea acasă?! Nu el ar fi trebuit să fie la volanul mașinii în noaptea tragediei
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar…
Horațiu Moldovan, spre Serie A! Serie impresionantă a lui Sassuolo, care defilează cu românul în poartă
Horațiu Moldovan, spre Serie A! Serie impresionantă a lui Sassuolo, care defilează cu românul în poartă
Andrei Ivan şi-ar putea face bagajele şi ar putea pleca de la Universitatea Craiova! Clubul cu care poate semna în această iarnă
Andrei Ivan şi-ar putea face bagajele şi ar putea pleca de la Universitatea Craiova! Clubul cu care poate semna în…
Gâlcă a câştigat din nou cu Craiova, dar a recunoscut:
Gâlcă a câştigat din nou cu Craiova, dar a recunoscut: "Presiunea rămâne. Există posibilitatea de a nu rămâne"
Singurul fruct care înlocuiește băuturile energizante. Se găsește în toate magazinele din România și 1 kg costă 7 lei
Singurul fruct care înlocuiește băuturile energizante. Se găsește în toate magazinele din România și 1 kg costă 7 lei
Scandal monstru după ce Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. Acuzațiile dure au bombardat internetul: “Să vă fie rușine!”
Scandal monstru după ce Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. Acuzațiile dure au bombardat internetul: “Să vă fie rușine!”
BANCUL ZILEI. Gigi Becali prinde pestisorul de aur:  - Sunt ăla cu 3 dorințe!
BANCUL ZILEI. Gigi Becali prinde pestisorul de aur: - Sunt ăla cu 3 dorințe!
Reacţia unui turist grec, venit la schi în
Reacţia unui turist grec, venit la schi în "satul lui Moş Crăciun" din România. Cât costă un skipass pentru o…
DOVADA că extratereștrii au venit pe Pământ! Tehnologia lăsată în urmă
DOVADA că extratereștrii au venit pe Pământ! Tehnologia lăsată în urmă
Neica nimeni, care nu au făcut nimic! Aruncă cu lături Diana Şucu, reacţie vehementă după ce soţul său a cumpărat Genoa
Neica nimeni, care nu au făcut nimic! Aruncă cu lături Diana Şucu, reacţie vehementă după ce soţul său a cumpărat…
Cuplul BOMBĂ al finalului de an! Vedeta PRO TV s-a combinat cu un coleg
Cuplul BOMBĂ al finalului de an! Vedeta PRO TV s-a combinat cu un coleg
S-a stins din viață marele actor. Lumea toată l-a iubit: Nu e corect, merita mai mult timp!
S-a stins din viață marele actor. Lumea toată l-a iubit: Nu e corect, merita mai mult timp!
Diana Șoșoacă i-a pregătit o surpriză lui Klaus Iohannis.
Diana Șoșoacă i-a pregătit o surpriză lui Klaus Iohannis. "M-a chemat pentru a-mi oferi postul de prim-ministru al României"
Din nou doliu în muzica românească! Artistul a murit înainte de Crăciun
Din nou doliu în muzica românească! Artistul a murit înainte de Crăciun
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea TikTok în urma alegerilor prezidenţiale
Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea…
TOP 5 decorațiuni auto care te lasă fără talon. Mare grijă de montezi pe mașină
TOP 5 decorațiuni auto care te lasă fără talon. Mare grijă de montezi pe mașină
Adi Nartea, despre finalul de sezon Iubire cu parfum de lavandă și Crăciunul în familie. Ce tradiții respectă an de an | Exclusiv
Adi Nartea, despre finalul de sezon Iubire cu parfum de lavandă și Crăciunul în familie. Ce tradiții respectă an de…
×