România a pierdut și în fața Braziliei la turneul amical din Polonia. Răbufnire de orgoliu a tricolorilor în ultimele 15 minute

Naționala de seniori a fost învinsă cu 30-28 de reprezentativa Braziliei, în al doilea joc susținut în cadrul turneului din Polonia. Duminică, în ultima zi (ora 15:30), tricolorii vor înfrunta Egipt.

Reprezentativa sud-americană a început mai bine și a preluat inițiativa încă din primele minute. În ciuda unor intervenții foarte bune ale lui Mihai Popescu, tricolorii nu au reușit să blocheze Brazilia, care a intrat cu un avantaj de 5 goluri la pauză (scor 17-12). Debutul părții secunde le-a aparținut tot sud-americanilor, care s-au desprins la 24-16 (min. 44).

Partea pozitivă a acestui eșec, România nu a renunțat la joc, iar în ultimele minute a început cursa de urmărire. Pe fondul unui joc tot mai bine organizat, echipa pregătită de Aihan Omer și Sandu Iacob a revenit la două goluri în 10 minute (scor 24-26). Mai mult, tricolorii au forțat egalarea în ultimul minut, Valentin Ghionea a adus echipa la un handicap de minus unu (28-29), doar că Brazilia a scăpat victoriasă cu un gol înscris de Felipe Borge.

Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?

 

Publicat: 02 05. 2015, 21:26
Actualizat: 03 05. 2015, 15:15