România a ratat calificarea la turneul final al CM under 21 de handbal
Naționala de handbal masculin tineret a României a ratat calificarea la turneul final al CM din Bosnia, încheind grupa a 7-a preliminară cu o victorie împotriva Israelului, scor 33-28 (17-18).
Tricolorii mici au obținut două victorii, cu Turcia și Israel, dar au pierdut derbiul grupei, cu Rusia, echipa care s-a și calificat la turneul final.
Rezultatele complete ale grupei găzduite de Craiova sunt următoarele: Rusia-Israel 27-26, România-Turcia 27-26, România-Rusia 22-29, Turcia-Israel 18-34, Rusia-Turcia 40-24 și România-Israel 33-28.
MVP-ul echipei României la turneul de la Craiova a fost portarul Ionuț Iancu (HCM Constanța).
Rusia a adunat 6 puncte în clasament și a obținut biletele pentru turneul final din Bosnia, care va avea loc între 14-28 iulie, în timp ce România s-a clasat pe locul secund (4), urmată de Israel (2) și Turcia (0).