România – Danemarca, ultima șansă pentru tricolore. Cinci motive pentru a spera într-un rezultat bun
România înfruntă Danemarca marți, de la ora 19:15, în al doilea meci din Grupa B a Campionatului European de handbal feminin. Marele semn de întrebare înaintea acestui joc este cum își revine naționala lui Gheorghe Tadici după eșecul sever suferit la debut în fața Norvegiei (19-27). Pentru a se califica în faza următoare (două grupe a câte șase echipe), România trebuie să se claseze între primele trei formații.
După rezultatele înregistrate în prima zi a turneului final, la Debrecen, dar și după stările de spirit din cele două tabere, Danemarca este mare favorită. Dacă își dorește mai mult decât o calificare în grupele principale, România trebuie să arate cu totul altfel față de cum s-a prezentat cu Norvegia. Chiar dacă naționala lui Pytlick pare mai tare, mai omogenă, într-o zi mare – opusul celei prinse cu Norvegia – România poate produce surpriza, în fond, handbalul este uneori foarte imprevizibil.
Pentru a avea o șansă cu Danemarca,naționala trebuie să-și revină după o înfrângere usturătoare. ProSport a încercat să identifice cinci motive pentru care se poate întâmpla acest lucru:
1. Campionatul European este abia la început, nimic nu este încă terminat. România a pierdut primul joc, dar cu o victorie poate schimba întreaga situație din Grupa B. „Este foarte important să plecăm cu două puncte de aici, păcat că le-am pierdut pe cele două cu Norvegia, dar mai departe sunt foarte importante și cele două puncte cu Danemarca”, susține Gabriela Perianu. „Duminică a fost o zi dificilă pentru noi, a fost ca un șoc ce s-a întâmplat cu Norvegia, nu ne așteptam să fie așa, dar asta a fost în prima zi. Noi privim acum în viitor, încă suntem optimiste. Va fi greu, dar sunt sigură că va fi mult mai bine cu Danemarca”, a afirmat și Denisa Dedu.
2. În ultimii ani, România a suferit de fiecare dată după meciurile cu Norvegia, dar s-a bucurat după ce a terminat confruntările cu Danemarca, indiferent de competiția în care s-au întâlnit. La Mondialul din 2005, tricolorele au câștigat cu Danemarca în grupă și și-au croit drumul până în finală. Un succes și mai important a fost obținut la Euro 2010, în finala mică, atunci când România a câștigat dramatic, chiar pe terenul Danemarcei, cu 16-15.
3. Danemarca se aseamănă ca stil de joc foarte mult cu Norvegia, sunt destule voci în țară, chiar și în rândul echipei, care susțin că Danemarca este în prezent peste rivala sa din nordul continentului. Și atunci, cum ar putea fi bătută Danemarca dacă în jocul cu Norvegia s-a suferit foarte mult? „Dacă nu ne marchează pe contraatac, avem șanse”, spune Tadici, care vine și cu soluția: „Trebuie să alergăm cel puțin la fel de mult ca și ele. Să nu le dăm mingea și să ne alerge. Până la urmă, tot două picioare avem și noi”.
4. Tricolorele au de luat o revanșă după înfrângerea de duminică, în special în fața suporterilor, care s-au comportant incredibil la partida cu Norvegia, chiar și după ce au pierdut categoric. Publicul venit din țară le-a aclamat pe tricolore minute bune după joc. „Noi le mulțumim suporterilor că au fost lângă noi și sperăm să fie alături de noi și în meciurile viitoare. Ne vom lua revanșa pentru noi în primul rând și apoi pentru toată România”, a declarat Gabriela Perianu.
5. Este aproape imposibil ca România să prindă o zi la fel de slabă ca și cu Norvegia. Până la urmă, naționala a lăsat o cu totul altă impresie până să ajungă la Debrecen. Cu o săptămână mai devreme a dominat clar, la ea acasă, echipa Germaniei. „Sper ca Paula (n.r. – Ungureanu) să le ajute pe fete, pentru că este ca un imbold, o jucătoare emblematică pentru națională, într-o formă bună”, a precizat selecționerul. Jucătoarele cu experiență vor avea, probabil, un cuvânt greu de spus cu Danemarca, e greu de crezut că ar putea accepta ideea unei ieșiri din scenă pe ușa din spate.
Euro 2014
Grupa B
Etapa I (7 decembrie): Norvegia – România 27-19, Danemarca – Ucraina 32-23
Clasament
1. Danemarca 1 1 0 0 32-23 2 p.
2. Norvegia 1 1 0 0 27-19 2 p.
3. România 1 0 0 1 19-27 0 p.
4. Ucraina 1 0 0 1 23-32 0 p.
Etapa II (9 decembrie): România – Danemarca, Ucraina – Norvegia
Etapa III (11 decembrie): România – Ucraina, Norvegia – Danemarca
În Grupele principale (faza următoare a competiției), primele trei clasate vor intra păstrând rezultatele din prima fază a grupelor. Echipele din Grupa B se vor întâlni cu cele din Grupa A, care e compusă din Spania, Ungaria, Rusia și Polonia.
Foto: Sebastian TĂ‚TARU
Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?