Cu cine joacă România în grupele Main Round! Avem două șanse de calificare în turneele preolimpice. Tot ce trebuie să știi despre tentativa naționalei de a ajunge la Jocurile Olimpice de la Tokyo + Programul naționalei pentru restul turneului final
Naționala României este între cele mai bune 12 națiuni ale lumii și la Mondialul din 2019, după o victorie mare în fața Ungariei, cu 28-27. Astfel, tricolorele au două opțiuni de calificare la turneele preolimpice. O clasare în Top 7 la Kumamoto ar fi cea mai bună opțiune.
România a plecat la turneul final din Japonia cu obiectivul de a se clasa între cele mai bune șapte naționale, care să-i permită accederea la turneele preolimpice din luma martie. Tricolorele au avut însă evoluții care nu le recomandă încă să viseze atât de departe, exceptând ultimele 30 de minute ale jocului cu Ungaria.
Cu cine joacă România în grupele Main Round! Prima opțiune de calificare a tricolorelor la turneul preolimpic
Prima reprezentativă intră cu zero puncte în Main Round, alături de Spania, Muntenegru, Rusia, Suedia și Japonia. Are în față trei jocuri, dar și un handicap de patru puncte față de Rusia și Spania. Numai printr-o evoluție la cel mai înalt nivel, dar și prin jocul rezultatelor mai poate depăși România una dintre aceste două adversare.
Tricolorele au un handicap de două puncte față de Suedia și Muntenegru, cu ultima având și dezavantajul meciului direct din această săptămână (scor 26-27), în cazul în care vor termina la egalitate de puncte. Realist vorbind, cel mai la îndemână obiectiv ar fi locul 4 în grupă, care ar putea fi obținut cu două victorii în fața Suediei și Japoniei.
Și în acest caz, România ar avea nevoie de jocul rezultatelor, Gullden & Co să nu câștige mai mult de un joc cu Muntenegru și Spania. Dacă acest scenariu se confirmă, atunci România ar juca un meci de clasament pentru locurile 7-8.
- Programul în Main Round, Grupa României
- 8 decembrie: România – Rusia (ora 08:00), Spania – Suedia, Muntenegru – Japonia
- 10 decembrie, România – Suedia (ora 13:30), Japonia – Spania, Rusia – Muntenegru
- 11 decembrie, România – Japonia (ora 11:00), Muntenegru – Suedia, Rusia – Spania
Între cele 12 națiuni calificate în Main Round se regăsesc două naționale care sunt deja calificate pentru Jocurile Olimpice de la Tokyo, Coreea de Sud și Japonia din postură de țară gazdă. Niponele au șanse mici să intre în top 8, pentru că la rândul lor au zero puncte la startul Main Round.
Și au arătat că sunt destul de departe de Rusia și Suedia ca valoare, în prima săptămână. Coreea de Sud, în schimb, are potențial de Top 7, caz în care echipa care va termina pe locul 8 la Kumamoto va ajunge la rândul ei la turneele preolimpice.
A doua opțiune de calificare a României la turneul preolimpic
În cazul în care România nu va fi în Top 8 la Mondiale (cu Coreea de Sud inclusă), atunci mai are varianta calificării în urma locului 4 la Campionatul European din 2018.
La turneele preolimpice ajung 12 naționale, șase după evoluțiile de la Campionatul Mondial și șase la după evoluțiile la ultimele întreceri continentale. Primele două continente ca și clasament la Mondialul din 2019 primesc câte un loc suplimentar.
A devenit clar, aceste locuri aparțin Europei și Asiei (având în vedere că în Main Round vor juca 10 echipe din Europa și 2 din Asia). Un loc ar fi revenit Oceaniei dacă Australia ar fi fost în Top 12, dar această variantă a căzut. Așadar, cele șase locuri rezervate Continentelor la turneele preolimpice vor fi rezezrvate astfel: Europa 2, Asia 2, Africa 1, Pan America 1.
În ceea ce privește Europa, locurile de calificare sunt rezervate azi de Rusia și Olanda, în urma locurilor 2-3 la Euro 2018. Dacă una dintre acestea intră însă în Top 7 sau câștigă titlul mondial, automat, prima națională care va beneficia de această situație va fi România, după locul 4 din Franța. Dacă Rusia și Olanda vor fi împreună în Top 7, foarte probabil pentru că au deja câte patru puncte în Main Round, atunci ar mai profita de situație și Norvegia, Suedia sau Ungaria!
Așadar, România se află într-o situație în care nu are cum să rateze prezența la turneele preolimpice. Ideal ar fi să se califice în urma locului de la Campionatul Mondial, pentru că ar putea să intre într-o grupă mai bună.
În 19-22 martie vor fi organizate trei turnee preolimpice a câte patru formații fiecare. Primele două din fiecare se califică la Jocurile Olimpice, alături de câștigătoarele întrecerilor continentale, Franța, Angola, Brazilia, Coreea de Sud, campioana mondială de la Kumamoto și țara gazdă Japonia.