România, dublu eșec în fața Ungariei la handbal! Federația este însă optimistă: „Au arătat că pot crește frumos!”
Naționala U17 de handbal feminin a pierdut în fața Ungariei, în finala Trofeului Carpați Niro, scor 25-32, dar Federația Română de Handbal a remarcat „dăruirea” jucătoarelor.
România U17, eșec în fața Ungariei în finala Trofeului Carpați Niro
Învinsă la șapte goluri diferență de Ungaria, România U17 a ratat, astfel, cucerirea trofeului pus în joc la Brăila.
Astfel, România a încheiat competiția pe locul al doilea, iar la finalul partidei de la Brăila tinerele jucătoare din Ungaria au avut parte de mai multe surprize plăcute.
Învinse de fetele din Ungaria, jucătoarele noastre rămân cu două succese: cel de joi, cu Slovacia, 27-17, respectiv victoria cu Norvegia, scor 30-25.
„Fetele noastre au jucat cu dăruire și au arătat că pot crește frumos. România-Ungaria 25-32 la Trofeul Carpați Niro W17 într-o finală spectaculoasă, cu public fierbinte, în Sala Polivalentă Danubius, din Brăila”, a fost mesajul postat de FRH.
„Patru echipe naționale de junioare de care cu siguranță vom mai auzi, mulți ani de acum înainte: Ungaria, locul 1, România, locul 2, Norvegia, locul 3 și Slovacia, locul 4”, a transmis Federația Română de Handbal.
România U19, 45 de goluri încasate de la naționala Ungariei
În schimb, la nivelul României U19, lucrurile au stat mult mai rău.
Ungaria a reușit să marcheze nu mai puțin de 45 de goluri. Partida s-a încheiat cu scorul 45-23, după ce la pauză avantajul a fost unul categoric pentru adversarele noastre: 24-10.